Locuinţe pe bani puţini

Data publicării:
stirea 202 20apartamente-35677

Băncile au scos pe piaţă aceste credite speciale ca să facă faţă miilor de credite ipotecare pe care românii nu le mai pot plăti. Unele dintre ele au acordat şi până acum finanţări speciale pentru cumpărarea locuinţelor executate silit.

"Există această posibilitate de valorificare a apartamentelor care au o anumită scadenţă din punctul de vedere a creditelor şi s-ar putea să fie o strategie câştigătoare pentru bănci.", spune agentul imobiliar Valentin Catana.

Executorii scot la licitatie o serie intreaga de locuinte ca să recupereze o parte din banii acordaţi drept credite pentru bănci.

"Sunt persoane destul de multe pentru că băncile au pornit în mod masiv să-şi recupereze creditele neachitate astfel încât, după observaţiile mele numărul este destul de mare", explica executorul judecatoresc Gheorghe Beiusan.

Dacă unii orădeni nu stau pe gânduri nicio clipă când vine vorba de achiziţionarea unei locuinşe la jumătate din preţul pieţei, alţii se feresc de casele "cu ghinion."

Tot prin intermediul executorilor şi tot la preţuri scăzute ajung să fie vândute şi apartamentele datornicilor la întreţinere.

La Judecătoria din Oradea sunt înregistrate în acest moment, 1100 de chemări în judecată formulate de asociaţiile de proprietari împotriva membrilor asociaţiei care au restanţe", spune judecatoarea Carmen Domocos.

Un obstacol intervine în această situaţie: procesele rău platnicilor durează luni sau chiar ani, timp in care vanzarea apartamentelor este blocată.

"Termenele de începere ajung până la un an de zile în unele situaţii, fapt ce ne împiedică să înregistrăm la timp restanţele proprietarilor cu datorii la întreţinere", spune presedintele Asociatiei de Proprietari "Speranta" din Oradea, Nicolae Briscu.

Doar la o asociaţie de locatari din Oradea cinci persoane îşi vor pierde în următoarea lună apartamentul. Sumele datorate ajung chiar la 10.000 de lei pe locuinţă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Final de drum pentru Ion Iliescu! Anunţul a venit când nimeni nu se aştepta, situaţie critică pentru fostul...
Digi FM
Tragedia tinereții lui Val Kilmer: și-a pierdut fratele mai mic, care s-a înecat în piscină: "Nu am revenit...
Pro FM
Starea de sănătate a lui Julio Iglesias, tot mai fragilă: „De la brâu în jos, are 500 de ani”. Afecțiunea...
Film Now
John Cena a avut cancer de piele de două ori. "Îndrăgostit de soare", nu și-a protejat pielea în tinerețe...
Adevarul
Distracție în paradisul din Maldive cu doar 30 de euro. Un vlogger ne arată ce nu vor agențiile de turism să...
Newsweek
Lovitură pentru sute de mii de pensii care vor scădea. Instanța a decis: „Nu e stagiu de cotizare”
Digi FM
Tragedia tinereții lui Val Kilmer: și-a pierdut fratele mai mic, care s-a înecat în piscină: "Nu am revenit...
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Rosamund Pike, „terifiată” când a filmat scena intimă cu Pierce Brosnan în „Die Another Day”. Avea 22 de ani
UTV
Connect-R îi cere scuze lui Tudor Chirilă. „Nu vreau ca el să rămână cu această etichetă de om care...