Lecții de fotbal şi poveşti din viaţa de antrenor, cu Ionuț Popa și Aurel Țicleanu
Data publicării:
Ionuţ Popa şi Aurel Ţicleanu s-au transformat, preț de câteva ore, în profesori de fotbal. S-a întâmplat marţi dimineaţă, în cadrul celei de-a doua ediţii a „Zilei antrenorului", eveniment organizat de AJF Bihor.
Poveştile din viaţa de antrenor au reuşit să capteze asistenţa, printre care s-au aflat conducători şi tehnicieni din campionatele judeţene. Acestora li s-au adăugat Marius Popa - antrenorul cu portarii al FCSB, Zeno Bundea și tehnicianul Luceafărului, Cristian Lupuţ.
"Ca antrenor sunt atâtea lucruri de care te izbeşti şi trebuie să reuşeşti cumva, pentru că atunci când pierzi eşti singur ca antrenor. Poate familia, dacă se pricepe la fotbal, e cu tine", a spus Ionuț Popa, antrenorul formaţiei UTA.
Popa şi Țicleanu i-au sfătuit pe cei prezenți ca, indiferent de eşalonul în care activează, să rămână conectaţi la noutăţile din sportul rege.
„Trebuie să fi atât de pregătit încât - vorba lui Jackie Ionescu: mintea fotbalistică este cea mai grozavă minte de pe suprafaţa pământului - să ai mintea fotbalistică la tine", a spus Ionuţ Popa.
Printre cei care au mai vorbit în cadrul evenimentului de la Oradea s-au aflat Dan Dobai, recent licențiat ca antrenor UEFA Pro, și antrenorul federal Ioan Naom.
Reporter: Nicolae Mihalcea Operator: Gabor Szilagyi