La bloc, ca la ţară. Locatarii din Pădurea Neagră se încălzesc cu lemne, în blocuri degradate

Data actualizării: Data publicării:
padurea neagra

Trăiesc la bloc, în condiţii mai grele ca la țară! Se întâmplă în localitatea Pădurea Neagră, din judeţul Bihor, unde închiderea în anii '90 a fabricii de sticlă a dus la prăbuşirea economică a zonei. Altădată confortabile şi dotate cu sisteme de încălzire centralizată, blocurile se degradează, iar locatarii încep de pe acum să taie şi să depoziteze lemnele pentru iarnă.

"Deși situată la 20 de kilometri distanță de orașul Aleșd, așezarea Pădurea Neagră aparține de acesta. Condițiile și confortul celor care locuiesc în aceste blocuri, însă, e departe de mediul urban", a observat Bogdan Costea, reporter Digi24 Oradea.

Ioan Todoca Coloman, primarul orașului Aleșd, confirmă: "Blocurile sunt într-o stare de degradare, nu mai au încălzire centralizată; viitorul în această localitate este destul de sumbru pentru că nici un investitor nu va investi, pentru că este la o distanță de 20 de kilometri de oraș."

Viitorul anunţat de primarul oraşului Aleşd, de care ţine administrativ Pădurea Neagră, este sumbru şi în comparaţie cu trecut aşezării. Până în anii '90, cele 8 blocuri construite pentru a găzdui muncitorii fabricii de sticlă erau dotate cu tot confortul.

"Era o mică Americă. Era încălzire centrală, ca și în alte orașe, cultural, civilizat plăteai cât ai consumat. A ajuns un ghetou", spune un localnic.

Iar asta s-a întâmplat o datã cu închiderea fabricii de sticlã din localitate. De atunci, blocurile s-au degradat şi au ajuns o umbrã a celor de altãdatã.

"Trebuie acoperiș, trebuie văruit, trebuie încălzire - vedeți cum arată."

Oamenii au înlocuit încălzirea centralizată cu sobele pe lemne. Aşa că în plină vară locatarii blocurilor din Pădurea Neagră se pregătesc pentru iarnă.

"Trebuie plătit tăiatul, crăpatul, trebuie cărat sus, tot, tot. Săracii bătrâni plătesc!"

"Noi, aici, dacă ne cumpărăm lemne, avem cu ce să facem foc, dacă nu, pe nimeni nu interesează."

Autoritățile locale spun că sunt slabe şanse ca blocurile să fie vreodată izolate termic sau să beneficieze de o centrală termic. Costurie per apartament ar depăşi în valoare preţul unui apartament în aceste blocuri.

"O reabilitare din aceasta costă în jur de 3.500 de euro, acolo apartamentul întreg costă 3 mii de euro. Asociațiile de proprietari niciodata nu vor intra să facă aceste investiții", a socotit primarul orașului Aleșd.

Înainte de 1989 la fabrica de sticlă din Pădurea Neagră lucrau peste 1500 de muncitori. Acum, aşezarea mai are cel mult 400 de locuitori.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Robert Rezmuves

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...