Succesul repurtat la Casablanca, egalează cea mai bună performanţă din 2013 când Larisa a cucerit medalia de bronz în cadrul Grand Prix-ului din Coreea de Sud.
"Mă bucur foarte mult că am reuşit să iau medalie la această primă competiţie pe plan internaţional. Cu această ocazie am reuşit să acumulez câteva puncte şi am reuşit să urc puţin în clasamentul mondial", spune Larisa Florian.
Pe lângă medalia de bronz, Larisa s-a întors din Maroc şi cu 40 de puncte, care i-au adus sportivei pregătite de Aurelian Fleisz şi Alexandru Goncearenko un salt în clasamentul mondial până pe locul 21.
„Suntem tot mai aproape de calificarea la Jocurile Europene şi, nu în ultimul rând, de visul nostru de-a ajunge la Jocurile Olimpice de la Rio, de anul viitor", susţine Aurelian Fleisz, antrenor în cadrul LPS CSŞ Liberty Oradea.
Larisa Florian se pregăteşte acum pentru Grand Prix-ul Turciei, de la Samsun, în care speră de asemenea să urce pe podium.
Reporter: Nicolae Mihalcea Operator: Tiberiu Catrişcău