Inundații pe deal, în Oradea. Locatarii spun că problemele au apărut după intubarea pârâului Paris

Data publicării:
inundatie subsol masina

Locatarii străzii Louis Pasteur spun că beciurile le-au fost inundate pentru prima dată în luna ianuarie, la scurt timp după intubarea pârâului Paris, care curgea la câțiva metri de locuințe. De atunci, la fiecare ploaie, apa și mâlul au umplut subsolurile.

"Aceste probleme au apărut odată cu intubarea acestui râu Paris pentru să stăm aici de 11 ani dar nu au fost asemenea probleme, orice ploaie mare, rupere de nori s-a soldat cu inundații în fața blocului, dar la noi în bloc apă nu a fost", spune Ioana Moș.

Cea mai gravă situație s-a înregistrat zilele trecute, când apa din beciuri a depășit un metru, din cauza precipitațiilor abundente. Mirosul pe casa scărilor a devenit greu de suportat, iar locatarii au aruncat la gunoi tot ce păstrau la subsol.

"Tot ce e în beci s-a degradat, casele la fel, fundația de asemenea", spune Alexandrina Heredea.

Afectați au fost și cei care au avut afaceri în zonă.

"Nu am putut să lucrăm că a trebuit să le scoatem afară și toată ziua am măturat apa, nu se poate", povesteşte Iuliana Cheregi, proprietara unei brutării.

Dorina Mitrea este tranşantă: "Ne este teamă că blocurile noastre se vor prăbuși, surpa pentru că sunt foarte vechi."

Intubarea pârâului Paris s-a terminat în noiembrie 2015 și a avut ca scopuri declarate prevenirea inundațiilor și dezvoltarea zonei. La scurt timp a fost construit în zonă și un drum de acces. Responsabili de proiect, cei de la Administrația Bazinală de Apă Crișuri spun că lucrarea a fost executată corect. În opinia lor, pentru problemele din ultimele zile de vină este canalizarea. Aceasta nu a făcut față celor 80 de litri pe metru pătrat căzuți în zilele ploioase de săptămâna trecută, de opt ori mai mult decât media lunară.

"Aceeași cantitate de apă traversează valea ca și până acum, însă în cazul în care există o rupere de nori locală, apa este preluată de către canalizarea din oraș", susţine Anca Mihociu, purtătorul de cuvânt al Administrației Bazinale de Apă Crișuri.

Specialiștii spun că o situație hidrologică asemănătoare a fost consemnată în Oradea și în urmă cu 19 ani. De altfel, subsoluri inundate au fost în tot oraşul, după ploile însemnate de săptămâna trecută.

Dacă nu vor fi luate măsuri, locatarii amenință că vor sesiza instanța.

Reporter: Claudiu Mihuț
Operatori: Gabor Szilagyi, Constantin Gheorghiță

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...