Inspectori de la Controlul Transportului Rutier, reţinuţi de DNA Oradea

Data publicării:
politisti la DNA

Potrivit DNA, în cursul acestei luni, inspectorii Răzvan Cristinel Marcel Ioniță și Alin Sebastian Bobițan, l-au anunţat pe administratorul unei firme de transporturi că îi vor face un control. Anchetatorii spun că inspectorii ar fi cerut apoi 1.000 euro, "pentru efectuarea necorespunzătoare a controlului și pentru a fi mai indulgenți în constatarea și sancționarea contravențională a eventualelor abateri ce ar fi fost descoperite".

Administratorul a anunţat însă autorităţile. Joi, 20 noiembrie, procurorii DNA i-au prins pe cei doi inspectori în flagrant delict, în timp ce primeau o mie de euro de la denunţător.

Ambii au fost reţinuţi şi urmează să fie duşi în faţa Tribunalului Bihor, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. În anchetă, procurorii au fost sprijiniţi de Serviciul de Informații şi Protecție Internă Bihor.

Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri