Înotătorii orădeni au cucerit 37 de medalii la Memorialul „Herman Schier"
Data actualizării: Data publicării:
37 de medalii au cucerit sportivii orădeni la cea de-a 11-a ediţie a Memorialului "Herman Schier" la înot. Găzduit, sâmbătă şi duminică, de bazinul olimpic „Ioan Alexandrescu", concursul a adunat la start 370 de înotători din România şi Ungaria.
„Pot să zic că, deocamdată, ne mişcăm foarte bine pentru perioada de pregătire în care ne aflăm. Rezultatele sunt foarte bune. Pentru noi e cel de-al doilea concurs din acest an. Eu zic că ne aflăm într-o formă foarte bună, având rezultate promiţătoare pentru naţionalele din vară", a declarat Remus Oros, antrenorul CS Crişul Oradea.
Pentru elevii antrenorilor Cristina Madău, Georgeta Schier, Zsolt Illes şi Remus Oros memorialul a reprezentat ultimul test înaintea Campionatelor Naţionale pentru juniori, tineret şi seniori, găzduite, peste trei săptămâni, de Bacău.
„Competiţia are un nivel destul de ridicat, eu sunt foarte mulţumit. Putem să ne comparăm cu copiii foarte buni. Au venit şi din Ungaria mulţi copii, ceea ce înseamnă mult, putem să vedem la ce nivel ne aflăm", susține Oros.
Memorialul „Herman Schier" a fost organizat de cluburile Crişul şi CSM Oradea, în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bihor.
Reporter: Nicolae Mihalcea Operator: Ticu Gheorghiţă