Celebrul actor Robert De Niro și-a sărbătorit împlinirea a 81 de ani, iar fiica sa, Drena De Niro, în vârstă de 56 de ani, a postat duminică, 18 august, pe Instagram, imagini cu tatăl său sărind de pe un iaht în apă, fără să precizeze când sau unde au fost realizate imaginile.
Postarea începe cu o fotografie a starului care sare în apă, iar următorul slide îl arată pe De Niro filmat cum aterizează în mare după ce a plonjat de pe iaht, scrie presa americană. „Wow! Ești atât de nebun!”, a spus fiica sa în timp ce tatăl ei sărea în apă. Apoi l-a întrebat pe Robert De Niro: „Doamne, ești bine?”. „Da, sunt bine”, a răspuns actorul în timp ce înota. Drena De Niro a întrebat apoi persoanele apropiate de ea de la ce distanță a sărit tatăl ei în apă și i s-a răspuns că de la 36 de picioare, adică aproximativ 11 metri.
„La mulți ani la 81 de ani tatălui meu! Te iubesc cu toată inima mea”, a scris Drena pe Instagram, fără să ofere detalii despre locul în care s-a produs săritura și nici dacă imaginile au fost surprinse în ziua în care tatăl ei a împlinit 81 de ani. Postarea de pe Instagram a inclus și fotografii ale lui De Niro cu fiul Drenei, Leandro, care a murit anul trecut la vârsta de 19 ani, după ce a luat mai multe pastile amestecate cu fentanil.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
După rolul său remarcabil din filmul Bang the Drum Slowly și apoi din Mean Streets, De Niro a devenit unul dintre cei mai venerati actori din industria filmului. Nu numai că a jucat zeci de roluri emblematice de-a lungul carierei sale, dar este și un colaborator al lui Martin Scorsese, inclusiv în cel mai recent rol al său din Killers of the Flower Moon , care i-a adus o altă nominalizare la Oscar.
Editor : Marina Constantinoiu