Incendiu provocat intenţionat într-o localitate din Bihor
Data publicării:
Un incendiu violent i-a pus în alertă pe pompierii din oraşul bihorean Aleşd. Duminică dimineaţa, salvatorii au intervenit ca să stingă un incendiu produs la o gospodărie din localitatea Țețchea.
Când au ajuns la locul intervneţiei, pompierii au observat că flăcările cuprinseseră deja un şopron şi exista pericolul să se extindă la adăpostul de animale.
Împreună cu membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din localitate, militarii au evacuat animalele și au stins incendiul în aproximativ o oră. Au mai rămas în zonă până spre ora 14 ca să se asigure că focul este complet stins.
Echipele de intervenţie au reuşit să salveze o vacă și trei porci, dar și grajdul care era lipit de şopronul afectat de incendiu.
"Ca urmare a producerii incendiului, a cărui cauză probabilă a constituit-o folosirea intenționată a sursei de aprindere, au ars șopronul, aproximativ 5 metri cubi lemne de foc și circa 15 tone de fân depozitate în interiorul construcției", a transmis purtătorul de cuvânt al ISU "Crişana", căpitanul Camelia Roşca.