În seră, ca în farmacie. În serele din Sântion se lucrează cu aparatură de ultimă generaţie

Data publicării:
sera

În afacerea pe care a început-o în 2009, Elena Zoica a investit câteva sute de mii de euro. Acum deţine patru sere cu flori la ghiveci, pe o suprafaţă de peste 3 mii de metri pătraţi, unde muncitorii lucrează cu tehnologie de ultimă oră. 

"Discutăm despre tehnologii moderne în primul rând de fertilizare, mese prin inundare precum şi colectarea apei de ploaie. De asemenea serele sunt nişte sere pe perne de aer cu aerisirea automată laterală şi pe coamă şi partea de încălzire a serelor este realizată automat, prin cazane cu gazificare", spune Elena Zoica, proprietara serelor.

În curând, angajaţii serelor vor avea la dispoziţie un utilaj automat de umplere, cu un randament de peste 3000 de ghivece pe oră. În astfel de condiţii, munca angajaţilor este mult mai uşoară. Departe de frigul de afară, în sere încălzite şi curate muncesc şi elevii unui liceu de profil, care fac practica în modernele sere.

"Sunt lucruri uşoare. Nu este atât de muncă... fizică. Sunt tehnologii moderne", a observat Norbert Nagy, elev de clasa a X-a.

"- E frumoasă, cu flori. Îmi place.
- Ţi-ar plăcea să lucrezi aici după ce termini studiile?
- Da, mi-ar plăcea, da", recunoaşte Cristian Gălăşel, elev de clasa a IX-a.

"Trebuie să-i placă în primul rând meseria şi încercăm pas cu pas să îndrăgească această meserie. Asta e cel mai important", consideră Eniko Nagy-Mate, directoarea Liceului Tehnologic Agroindustrial "Tamaşi Aron" Borş.

În aceste zile practicanţii lucrează de zor pentru ca în luna martie florile să fie gata de livrare. Doar într-un sezon cei de la serele din Sântion reuşesc să scoată pe piaţă între 60 şi 80 de mii de ghivece.

Reporter: Diana Grad
Operator: Constantin Gheorghiţă
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri