Ilie Bolojan, critici la adresa managementului Aeroportului Oradea

Data actualizării: Data publicării:
aeroport Oradea

Critici ale primarului Ilie Bolojan la adresa managementului Aeroportului din Oradea. Edilul este de părere că, pentru a intra în competiție cu alte aeroporturi din țară și din străinătate, e nevoie de creșterea numărului de curse interne și externe. La aceasta se adaugă prețuri accesibile și atragerea a cel puțin unei companii aeriene low-cost.

În opinia primarului orădean, acest lucru se poate face prin subvenții și printr-o administrație profesionistă, cu oameni din domeniu, capabili să negocieze cu firmele mari.

Ilie Bolojan, primarul Oradei: "Cel puțin trei aeroporturi care sunt situate în orașe cu un potențial sub cel al Oradei, Sibiu, Suceava și Bacău, nu o să mă refer la Cluj sau la Timișoara, au peste 400 de mii de pasageri îmbarcați-debarcați anul trecut. Debreținul a avut peste 330 de mii de pasageri îmbarcați-debarcați anul trecut. Prin urmare, orice fel de administrare a aeroportului care generează fluxuri de pasageri sub aceste valori înseamnă o administrare mediocră.

E nevoie de politici tarifare foarte competitive pe care, din păcate, nu le respectăm.

Totdeauna când intră un produs nou pe piață, fără un istoric, el trebuie să surprindă, trebuie să fie foarte competitiv la preț, la calități și așa mai departe. Or acest lucru nu se întâmplă. E adevărat că tarifele nu sunt mai mari decât ale altor aeroporturi, dar imaginați-vă când noi am venit și am dezvoltat parcurile industriale, am coborât prețurile mult sub celelalte parcuri, tocmai pentru că Oradea nu avea un istoric și eram forțați să facem asta, nu pentru că ne place.

Pentru asta trebuie date subvenții și este anormal ca să nu se accepte o astfel de politică cât timp consiliul municipal a exprimat în scris și și-a exprimat nu o dată intenția de a intra în acest parteneriat nu pentru a conduce aeroportul, ci pentru a conecta orașul Oradea mult mai bine.

Sunt niște afaceri de nișă și fără niște profesioniști la conducerea aeroportului, nu poți livra decât atât cât poți livra. De performanțele domnului Pasc nu o să vorbesc acum, pentru că ele sunt cunoscute în acești ani, dar mă gândesc că cei de la conducerea Consiliului Județean s-au gândit să întărească managementul și l-au numit pe domnul Bimbo președintele Consiliului de Administrație. Sigur, altfel un domn pe care îl știu, dar nu știu dacă la Grădina Zoologică sunt foarte multe manșe de avion pe care să le gestioneze sau curse aeriene. E nevoie de recrutarea unor profesioniști din piața globală care să fie plătiți pentru performanță."

Bolojan susține că municipalitatea și-a exprimat în repetate rânduri intenția de a încheia un parteneriat cu Consiliul Județean pentru dezvoltarea Aeroportului din Oradea, însă până acum nu s-a concretizat nimic.

Reporter: Bianca Firezar
Operator: Norbert Hegedus

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...