Cu un viitor incert în privința eşalonului în care va evolua în următoarea ediție de campionat, echipa de handbal masculin CSM Oradea va pune capăt joi actualului sezon în Divizia A, seria de vest. Promovată matematic în Liga Naţională, formaţia orădeană va primi vizita Universităţii Craiova.
Meciul dintre cele două echipe va fi unul doar de palmares. CSM nu mai poate pierde prima poziţie în vreme ce oaspeţii vor încheia campionatul la jumătatea ierarhiei.
Cu toate acestea ambele echipe vor să lase o ultimă impresie într-un sezon în care lupta s-a dus în doi, între Oradea şi Tg. Jiu. Duelul este găzduit de Arena „Antonio Alexe", de la ora 12.