GALERIE FOTO. Serbările lenkerului de la Cavnic | Concursul săniuțelor cu volan
Data actualizării: Data publicării:
Zeci de concurenți, de la copii până la bunici, s-au întrecut, sâmbătă, la Cavnic, în Maramureș, la deja celebrul concurs al săniuțelor cu volan. Deși traseul, în lungime totală de 700 de metri, a reprezentat o provocare pentru participanți, cu toții s-au declarat încântați. Cu atât mai mult cu cât de pe margine au fost încurajați de localnici.
A fost forfotă pe drumul Băiuțului din Cavnic unde, pentru al 14-lea an la rând, a avut loc concursul săniuțelor cu volan.
"Săniuța cu volan sau lenker-ul, cum este cunoscută în zonă, este realizată cel mai adesea din lemn de fag sau frasin, poate să ajungă până la 60 de kilometri pe oră și a fost brevetată de Primăria Cavnic în urmă cu 6 ani", a explicat Izabela Jurasko, jurnalist Digi24.
"Lenker-ul este o sanie unică, numai la Cavnic se găsește. Deja ajunge la venerabila vârstă de 100 de ani și noi dorim să o facem cunoscută în țară și în străinătate", susţine Vladimir Petruț, primarul orașului Cavnic.
La startul competiției s-au aliniat 51 de concurenți. Înainte însă, aceștia și-au pregătit temeinic saniuțele.
"Îl lustruium cu șmirghel, îl dăm cu un pic de ceară, dupa aia mai șmirghelim o tură ceara aia. Prinde viteză unde e gheață, de mai tragi o căzătură tragi, asta este. Pici și te ridici mai departe!"
"Când iei cu volanul în dreapta, merge în dreapta. Când virezi în stânga, mergi în stânga", spune Matei, un concurent de doar 5 ani (foto jos). Băieţelul a fost cel mai mic dintre participanți. La concursul săniuțelor cu volan a făcut echipă cu tatăl său.
"Avem emoții. Suntem pregătiți de cursă. Sperăm mai bine decât anul trecut. Anul trecut am ieșit pe 4", spune Ovidiu Pode, tatăl lui Matei.
Printre concurenții dornici de adrenalină s-au numărat și doamna Ana, în vârstă de 52 de ani. De 8 ani deja este nelipsită de la “Serbările lenkerului”.
"- Îmi place să vin între copii, e lume multă. - Și vă pricepeți la lenker? - Da, am câștigat locul 1 o dată, locul 2 de două ori și locul 3 anul trecut", spune concurenta.
La final, concurenții care au obținut cei mai buni timpi au fost recompensați cu diplome și cupe, dar și cu o porție de gulaș pregătit în aer liber.