GALERIE FOTO. Peste 100 de localnici, poliţişti şi jandarmi îl caută de peste 24 de ore pe copilul de 2 ani dispărut în Bihor

Data publicării:
cauta in padure2

Florin a fost văzut ultima dată luni dimineaţă de către o vecină, pe când se juca în faţa casei. Mama îl lăsase în grija unei vecine, cât timp plecase ca să rezolve o problemă legată de chirie.

"Din drum a dispărut, nu l-a văzut nimeni, nu ştie nici un vecin de el. Ultima dată l-a văzut o vecină la pod, dar în câteva minute a dispărut", îşi aminteşte vecina copilului dispărut.

Imediat cum şi-a dat seama că băieţelul nu e de găsit, mama lui a dat alarma. Vecinii s-au adunat şi au început să-l caute.

"Am venit tot fuga. Aici, pe drum, era bicicleta cu care a fost copilul şi s-a jucat căzută de pe pod, cum a dat cu ea şi pruncul nu a mai fost de găsit. Am fost cu vecinii l-am căutat peste tot; nicăieri nici urmă", spune Daniela Rezmuves, mama copilului. (foto jos)

Disperaţi, oamenii au sunat la 112 şi au cerut ajutor. În zonă au venit echipe de poliţişti şi jandarmi care au început căutările.

"Au fost implicați 15 jandarmi s-au format 3 echipaje, în 3 direcții de deplasare. Am scotocit pe teren accidentat, prin văi, în speranţa de a găsi copilul", confirmă sublocotenentul Răzvan Latiș, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bihor.

Zeci de localnici s-au alăturat oamenilor în uniformă, dar până acum nu a fost găsit niciun indiciu despre ce s-a întâmplat cu Florin. Căutările sunt îngreunate de terenul accidentat.

"Locuinţa de unde a dispărut este exact la capătul satului, după care imediat în apropiere urmenază o pădure o vale cu versanşi destul de abrupţi, locul este destul de dificil", a observat Iosif Mante, şeful Serviciului de Investigaţii Criminale din Poliţia Bihor.

Sătenii cred că băieţelul nu se află departe de casă.

"Am înţeles de la jandarmerie că s-a învârtit câinele în jurul acelui loc unde a dispărut el, nu a mers mai departe", susţine Ioan Petruţ, primarul comunei Brusturi.

Când a dispărut, Florin purta o bluză verde cu mâneci lungi, pantaloni de culoare gri şi tenişi albaştri. El are înălţime de 80 de centimetri, păr blond şi ochi albaştri.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Darius Pop
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Femeia după chipul căreia a fost creată Statuia Libertății. Cum arăta muza celui mai cunoscut simbol al...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
570 lei în plus la pensie timp de 6 luni pentru anumiți pensionari. Cum intri în posesia banilor?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
MDdjODk2OTI3ZmZkMTY0MjhiMjA3MzgzMWM1YmEyNg==.thumb
POLITICO: România a fost considerată mult timp un aliat de încredere al NATO. Acest lucru s-ar putea schimba...
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
Nicole Kidman, „desființată” de fani după ce a vorbit despre imaginea virală surprinsă după divorțul de Tom...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...