Gala Voluntariatului | 13 premii pentru cei cărora le pasă de semeni

Data publicării:
gala voluntarului
Foto: Direcţia de Asistenţă Socială Oradea

Cei mai activi voluntari orădeni au fost premiaţi în cadrul unei gale organizate de Direcţia de Asistenţă Socială din Oradea. Au fost oferite 13 premii unor tineri care activează în diferite fundaţii şi asociaţii din oraş.

Gala Voluntarilor a ajuns la ediţia a şasea şi îşi propune să premieze cei mai activi voluntari din Oradea.

"Gala voluntarilor reprezintă un moment important atât pentru Administraţia Social Comunitară, de azi Direcţia de Asistenţă Socială, cât şi pentru cei care dau ce au mai preţios, şi anume timpul şi energia lor", a spus Arina Moş, directorul Direcţiei de Asistenţă Socială Oradea.

La eveniment au participat 100 de persoane, voluntari în domeniul social, reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale din municipiu, ai instituţiilor publice care îşi desfăşoară activitatea în Oradea şi reprezentanți ai companiilor din oraş.

Organizatorii au acordat 13 premii celor care îşi alocă timp pentru a-i ajuta pe ceilalţi.

"Sunt foarte fericită să pot face voluntariat la Hospice Emanuel. Sunt o organizaţie mare şi e minunat să faci parte dintr-un grup de oameni care oferă ajutor altor oameni aflaţi în cea mai neagră perioadă a vieţii lor. Îi ajută fizic, social, spiritual şi în multe alte moduri, e o abordare holistică", a spus Nichole Carr, voluntar Hospice Emanuel.

"Am activat în foarte multe domenii, de la făcut teme cu copiii, până la mers în spital. Cum spun eu, mă bucur să bucur copiii", a spus şi Mihaela Roşca, voluntar.

Direcţia de Asistenţă Socială a premiat şi Clubul Lions Oradea pentru activităţile sale caritabile.

De asemenea, membrii Direcţiei i-au invitat pe orădeni să se implice în proiectul "Voluntar în comunitate", iniţiat de consilierul local Laurenţiu Chiana. Astfel, doritorii se vor putea înscrie pentru diverse programe la Ghişeul Voluntarului, care va fi deschis în Primărie.

Reporter: Bianca Firezar
Operator: Norbert Hegedus

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, “trădarea” supremă față de PSD: “Presă plătită îl apără pe Ciolacu în cazul Nordis!”
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Elena Lasconi, fotografii cu fiica ei, înainte de alegeri. „Avem multe de învățat de la copiii noștri”
Newsweek
HAOS la Poșta Română: Peste 2.000.000 de pensii, în pericol să nu fie livrate. Guvernul intervine
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Tor-M2
Rusia a trimis sisteme antiaeriene Tor-M2 în Belarus. „Un exemplu clar al cooperării noastre fructuoase”
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...