Organizarea unei gale UNITER este o dorință mai veche a artiștilor orădeni. În cadrul demersului, s-au luat în considerare mai multe aspecte.
"Avem o sală splendidă, reabilitată, apoi și teatrul orădean este un teatru important la ora aceasta în peisajul cultural național. Nu în ultimul rând, este vorba despre susținerea pe care ne-o acordă Primăria Oradea și Consiliul Județean", susţine Daniel Vulcu, managerul Teatrului Regina Maria din Oradea.
Invitați de seamă din lumea teatrului vor fi prezenți la evenimentul care se va desfășura în sala mare a Teatrului Regina Maria.
"Este una dintre cele mai bune idei din ultima vreme care te și înalță spiritual, te și face să vezi altfel lucrurile, te înobilează, îți creează o stare de bine."
"E o idee bună din moment ce vor veni o mulțime de actori și de regizori foarte cunoscuți din țară."
Emoțiile sunt duble pentru artiștii locali, care vor fi motivați să se lupte pentru câștigarea unui premiu chiar la ei în oraș.
"Teatrul din Oradea are obligația să întâmpine gala UNITER cu spectacole competitive care să îi aducă nominalizări și dacă se poate chiar și premii", consideră Mircea Morariu, critic de teatru.
"Va fi o onoare deosebită să avem atâtea personalități din lumea teatrală aici, în Oradea, și va fi o încununare a tuturor eforturilor depuse în ultimii ani pentru a schimba imaginea teatrului din Oradea", este de părere actorul Florian Silaghi.
Gala Uniter este una dintre cele mai importante manifestări culturale din România. Premiile se acordă din 1991 și sunt dedicate actorilor, regizorilor dar și debutanților.
Reporter: Diana Grad
Operatori: Tiberiu Catrișcău, Gabor Szilagyi
Editor web: Adrian Laboş