Fotbal în cetatea lui Menumorut. În fosta aşezare din Biharia a fost amenajat un teren de fotbal

Data publicării:
menumorut cetate

Cetatea Biharia este situată la 14 kilometri de Oradea, în localitatea cu acelaşi nume. Anumite izvoare o menţionează în 896 ca aparţinând voievodului Menumorut, însă este atestată documentar în 1093, în Cronica Pictată de la Viena.

"Cetatea construită în secolul al IX-lea este considerată cea mai mare fortificaţie de pământ ridicată de daci pe teritoriul de vest al ţării noastre. Chiar dacă locul este încărcat de istorie, pe raza localităţii nu există nici măcar un indicator care să-i ghideze pe turişti. Ba mai mult, în interiorul cetăţii a fost amenajat un teren de fotbal pentru localnici", a relatat Anca Deac, reporter Digi24 Oradea.

Nici măcar localnicii nu ştiu prea multe despre cetatea lui Menumorut.

"- Care e importanţa cetăţii, povestea ei?
- Păi... e o cetate!
- A cui a fost cetatea?
- A turcilor."

"-De cetatea lui Menumorut sau cetatea Biharia cum mai este cunoscută, nu ştiţi nimic?
- Nu."

Specialiştii spun că în cetatea lui Menumorut au fost descoperite în ultimii 100 de ani obiecte străvechi de o valoare uriaşă.

"Este unul dintre cele mai importante situri arheologice din România, dacă vreţi putem să comparăm cu Troia, are 26 de niveluri arheologice", spune arheolog Florin Sfrengeu.

În schimb, toţi ştiu că pe locul fortificaţiilor din vechime se organizează în timpurile moderne serbări şi meciuri de fotbal.

"- Acolo se face fotbal şi ce ştiu eu ce.
- Deci se joacă fotbal?
- Da, da.
- Şi zilele comunei tot acolo se ţin?
- Da, da, acolo."

Autorităţile promit să rezolve problema indicatoarelor. Cât despre terenul de sport din vechea cetate, cei de la Cultură spun că fortăreaţa nu are de suferit atât timp cât nu se fac săpături.

"Vom semnaliza corespunzător acest monument şi vom amplasa şi nişte panouri cu date informative despre această cetate. Am şi sugerat de altfel că dacă se doreşte un teren de fotbal modern să caute un alt amplasament", promite Lucian Silaghi, directorul Direcţiei Judeţene de Cultură Bihor.

"Trebuie o informare mai bună şi bineînţeles, dacă în viitor, un proiect care ar costa sute de mii sau chiar milioane de euro, ar putea chiar fi pusă în evidenţă", susţine Florin Sfrengeu.

Cetatea din Biharia a fost părăsită definitiv în anul 1709 şi se întinde pe o suprafaţă de 4,7 hectare.

Reporter: Anca Deac
Operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Românul care a făcut înconjurul lumii singur cu barca: „Prima dată, ne-au prins la bulgari și ne-au băgat la...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”