Formele grave de Parkinson, tratate la Oradea

Data publicării:
parkinson

După 21 de ani de pregătire medicală, doctorul neurolog Lilia Botnaru a ajuns la concluzia că informațiile acumulate în domeniul bolii Parkinson sunt insuficiente. Pentru că în fiecare an apar 150 de noi cazuri numai în Bihor, medicul a decis să afle cât mai multe despre această maladie. Aşa că s-a înscris la mai multe cursuri de specializare, unele în străinătate.

"Avem în evidență foarte mulți pacienți cu boală parkinson și apariția noilor metode de tratament au dus la necesitatea formării profesionale în acest domeniu", explică medicul Botnaru.

Cursuri de specializare au urmat şi ceilalţi specialişti în neurologie din Spitalul Judeţean Oradea.

"Tot personalul secției de neurologie s-a pregătit prin cursuri de specialitate și prin examinarea tuturor pacienților pe care îi avem în evidență", a completat dr. Adriana Badea, medic rezident.

"Medicii se supraspecializează pe un anumit domeniu pentru că informațiile sunt extrem de multe și este imposibil ca un specialist să stăpânească toate domeniile", consideră dr. Monica Sabău, șefa secției de neurologie din Spitalul Județean din Oradea.

Au vrut ca în acest fel să-i poată trata în oraş şi pe cei care suferă forme grave ale bolii. Până acum, aceştia erau obligaţi să meargă la Bucureşti, Cluj sau Tîrgu Mureş. Acum au parte de terapii moderne în centrul deschis la Spitalul Județean din Oradea. Specialiştii estimează că în Bihor sunt până în 4 mii de persoane care suferă de boala Parkinson.

"În județul Bihor au fost un număr de 153 de cazuri noi de boală Parkinson în anul 2013, în anul 2012 au fost un număr de 165 de cazuri", a precizat Dorel Țîrț, purtătorul de cuvânt al DSP Bihor.

În România sunt înregistrate 70 de mii de persoane care suferă de Parkinson. Spitalul Județean din Oradea face parte din puținele centre de tratament al bolii deschise în ţară. Maladia nu se poate trata, iar medicamentele pot doar ameliora simptomele.

Reporter: Mariana Gurgu
Operator: Darius Pop

Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...