Filosoful Mihai Maci, despre ceremoniile de Centenar: „Nu de festivisme avem nevoie"

Data actualizării: Data publicării:
Mihai Maci l Voci

Filosoful Mihai Maci a fost, joi, la Vocile Bihorului, pentru a comenta realităţile sociale şi politice ale momentului. "Nu ajunge să sărbătorim câteva ore Centenarul, e nevoie de mai mult", crede Maci. Filosoful a mai comentat prăbuşirea în sondaje a PSD şi proiectul educaţional al preşedintelui Klaus Iohannis.

Filosoful Mihai Maci a comentat în stilul caracteristic festivităţile prilejuite de Centenarul Marii Uniri. El spune că aceste momente ar fi mai bune pentru o reflecţie asupra condiţiei noastre actuale, decât pentru o bucurie forţată, de câteva ore.

Mihai Maci, filosof: „Când avem aniversari din astea, care nu e prea clar dacă a fost aniversarea a ceva trainic sau a unei cifre rotunde. Oamenii ies la grămadă, se cântă, se dănțuiește, e fasole cu ciolan, trec mașinile militare răblăgite și îmbraci hainele acelea elegante pe care nu prea mai ai ocazia să le porți.”

Mihai Maci a comentat şi prăbuşirea în sondaje al Partidului Social Democrat, cotat la 25% într-un sondaj IMAS comandat de USR.

Mihai Maci, filosof: „Dacă ar fi un membru PSD el ar spune că e efectul normal al eroziunii guvernării, PSD e la guvernare din 2012 aproape neîntrerupt. După 6 ani de zile începe să te roadă încrederea populară. Dar ar mai spune un lucru: nu vă bucurați prea tare, pentru că atunci când vor avea loc alegerile PSD își va lua cele aproximativ 30% din voturi care i se cuvin. Sub o treime din intenția electoratului nu a scăzut niciodată.”

Despre proiectul România Educată al preşedintelui Klaus Iohannis, Mihai Maci nu a avut multe cuvinte de laudă. După părerea sa, o reformă a educaţiei ar trebui începută altfel.

Mihai Maci, filosof: „Ar fi fost mai normal ca în acești 4 ani să facă un lucru deștept. Să luăm 10 școli la întâmplare, 2 să fie bune, 6 medii și 2 cu rezultate proaste. Și în școlile astea să fie echipe multiple de sociologi, antropologi, chiar filosofi care să se uite cum funcționează lucrurile acolo și să vada. Altfel aceste lucruri nu vor duce la nimic.”

Redactor: Bogdan Băcilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri