Primele de Paște au intrat în ultimele două zile în buzunarele angajaților de la CET Oradea. În condițiile în care societatea se zbate să scape de faliment, administratorul special a alocat 47 de mii de euro pentru banii de sărbători ai muncitorilor.
"Ieri am primit nişte bănuţi şi suntem mulţumiţi de acest mic ajutor, ne va ajuta cu masa festivă de Paşte", spune un muncitor.
"Ne-a ajutat cu mult la plata facturilor de întreţinere, la masa de Paşte."
La cei 400 de lei plătiți în aprilie se adaugă 130 de lei care vor fi dați fiecărui muncitor în luna mai. O mare parte din bani provin dintr-un fond de rezervă de asigurări sociale al companiei. Administratorii centralei au încercat să negocieze cu sindicaliștii reducerea premiilor.
"Noi am făcut încercări şi discuţii repetate cu sindicatele vis-a-vis de acceptarea diminuării acestor bonusuri, prime, sporuri, din păcate n-am reuşit să ajungem la un rezultat", explică Stănel Necula, administratorul CET Oradea.
"Am luat ce-i trecut în contractul colectiv de muncă. În două şarje: prima, până astăzi, iar cealaltă, după Paşte, respectiv bonuri", susține Mihai Gheorghe, liderul sindicatului "Speranţa".
Angajații CET fac parte din puținii bihoreni care primesc prime de Paște.
Contractul colectiv de muncă al angajaţilor de la CET va fi renegociat în luna iunie, când administratorii societăţii vor să-i convingă să renunţe la premii. Societatea este în insolvență șI are datorii de aproape 400 de milioane de lei. La acestea se adaugă amenda de 33 de milioane de euro aplicată recent de ministerul Mediului.
reporter: Orsolya Nagy
operator: Gábor Szilágyi
editor web: Adrian Laboș