Exproprieri cu nemulțumiri în centrul Oradei

Anul Centenarului nu este motiv de sărbătoare pentru toți orădenii. Podul care se construiește peste Crişul Repede pentru a marca cei o sută de ani de la Marea Unire va duce la demolarea mai multor case, spre supărarea proprietarilor. O parte dintre aceștia au contestat felul care în care primăria a început procesul de expropriere. Oamenii se tem că despăgubirile pe care le vor primi în schimbul locuințelor vor fi sub prețurile de pe piață.

Preluarea Azomureș de către Romgaz. România și-ar putea asigura aproximativ 60% din necesarul de fertilizanți

Focar de pestă porcină africană în vestul României. Nouă localități din Timiș au fost izolate și puse sub supraveghere

Pericolul ascuns din iarbă. Sute de români au ajuns la spital, în ultimele zile, cu mușcături de căpușe

Județul cu 400 de cuiburi de berze. Imagini spectaculoase din comuna în care aproape fiecare stâlp e „acasă” pentru zeci de înaripate400 de cuiburi de berze completează, an de an, peisajul primăvăratic în județul Covasna. În comuna Reci, de exemplu, aproape fiecare stâlp e „acasă” pentru câte o familie de înaripate. Și, pentru că de-a lungul timpului, cuiburile lor au avut de suferit, oamenii au venit în ajutorul păsărilor și le-au înlocuit. „Au locul lor, cum avem noi casa noastră”, spun oamenii care se bucură în fiecare primăvară de revenirea berzelor.

Un bărbat s-a urcat pe sediul ICCJ, după anularea hotârârii luate de Curtea de Apel Ploiești. Trei protestatari au fost duși la Poliție
Primăria Oradea a început procesul de expropriere în luna ianuarie. Proprietarii a 18 case de pe Strada Plevnei, care face legătura între strada Tudor Vladimirescu cu noul pod, vor fi despăgubiţi, iar imobilele vor fi dărâmate.
"După ce vor fi demolate casele, şoseaua va fi lăţită la două benzi, se va construi o pistă pentru biciclete, iar la intersecţia cu Tudor Vladimirescu va fi amenajat un sens giratoriu", a relatat Bianca Firezar, jurnalist Digi24 Oradea.
"Proprietarii au fost înştiinţaţi prin poştă cu data şi ora la care urmează să aibă loc întâlnirea pentru evaluarea proprietăţii. Aceştia i-au primit pe colegii noştri şi pe evaluatori şi suntem în prezent în procedură de evaluare a proprietăţilor de acolo", a declarat Anca Grama, purtãtorul de cuvânt al Primãriei Oradea.
Proprietarii vizaţi de exproprieri se tem că banii pe care îi vor primi vor fi sub ceea ce au investit în proprietăţi.
"Noi, nu cum mult timp în urmă am terminat şi practic ne-am pregătit să locuim aici, nu ca să plecăm din zona asta. Dacă este să se facă o evaluare, această justă evaluare, ţine cont de valoarea pieţei? Şi cum ţine cont de valoarea pieţei? Pentru că primăria nu a făcut altceva decât să trimită un evaluator al lor, angajat de ei, deci nu unul obiectiv", spune Kante Meister, proprietarul unei case.
Proprietarii nemulţumiţi de suma propusă de primărie o pot contesta în instanță, însă banii vor fi blocaţi până la terminarea procesului.
"În baza unor expertize, dacă se poate dovedi că valoarea imobilului este superioară valorii stabilite prin aceste procese verbale de expropriere pot să aibă câştig de cauză şi să recupereze o sumă mai mare decât ceea ce primăria le-a pus la dispoziţie", a explicat Andreea Staicu, avocat.
Unii proprietari au depus la primărie o altă variantă de circulaţie în zonă, care nu ar fi la fel de costisitoare şi nu ar presupune demolarea locuinţelor. Oamenii au propus lărgirea străzii Principatelor Unite şi deschiderea circulaţiei pe ambele sensuri.
"Exproprierea se face în cazul în care nu ai o altă alternativă. Iar în acest caz de ce nu se prezintă alternativa (Străzii - n.n.) Principatelor Unite, care ar oferi oportunitatea lărgirii unei străzi fără ca să se creeze exproprieri şi să se strice din banul public", spune Kante Meister, proprietarul unei case.
Reprezentanții administrației locale susțin că există o hotărâre a Consiliului Local care se referă atât la construirea Podului Centenarului, cât și la lărgirea Străzii Plevnei.
"Având în vedere că există deja un proiect aprobat pentru această zonă orice altă sugestie nu este necesară pentru că avem deja un proiect aprobat", a precizat purtãtorul de cuvânt al Primãriei Oradea.
"Primăria trebuie să discute cu aceşti oameni", crede jurnalistul Mircea Chirilă. Exproprierea este o procedură legală, însă administraţia trebuie să ţină seama de disconfortul major pe care îl creează localnicilor afectaţi.
Podul Centenarului va fi inaugurat în decembrie, anul acesta, iar lucrările la reconfigurarea Străzii Plevnei vor începe în 2019.
Reporter: Bianca Firezar
Operator: Constantin Gheorghiță
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News