Aproape 300 de persoane au luat parte în Oradea la protestul împoriva planului de reorganizare administrativă in 8 regiuni.
"Ne privește foarte mult orice reorganizare administrativă. Aduceți-vă aminte de planul lui Ceaușescu din 1968, cănd a vrut să rupă secuimea în mai multe. Suntem îngrijorați de planurile guvernului actual, care au un iz post comunist, chiar ceaușist", susţine Laszlo Tokes, președintele Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania.
"Nu va funcționa planul cu cele 8 regiuni pe care domnul Ponta le vrea, nu pot să absoarbă fonduri europene. Pur și simplu, este străin de realitățile geografice, istorice; o să facă multă pagubă", crede Gyula Zatyko, vicepreşedintele Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania.
Reprezentanții PPMT și cei ai Consiliului Național al Maghiarilor din Transilvania vor ca viitoarele regiuni să fie desenate după modelul vechilor regiuni istorice. În opinia lor, vestul țării ar trebui să existe ca o regiune care să corespundă în mare vechii regiuni Parțium.
"Regiunea Parțium, unde ungurii trăiesc într-o pondere mai mare, va fi atașată unei alte regiuni, macroregiuni unde minoritatea va deveni o minoritate și mai mică", se teme Tokes.
"Această țară a funcționat foarte bine sute de ani pe criteriile regiunilor istorice. Noi acelați lucru îl dorim acum. Dacă a funcționat 300-400 de ani, de ce să nu funționeze mai departe?", se întreabă Gyula Zatyko, vicepreşedintele Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania.
"O regiune cum o planificăm noi va avea un procent de 30% populație maghiară; suntem într-o zonă bilingvă. Credem că după modele din Europa, este foarte simplu ca regiunea să aibă o administrație bilingvă", spune Istvan Csomortanyi președintele PPMT, filiala Bihor.
Protestul organizat simultan in 119 localități din România s-a incheiat cu intonarea imnului Ungariei.