"Detector" online de radar. Şoferii anunţă prezenţa poliţiştilor prin intermediul unei reţele de socializare

Data publicării:
politie-amenda-radar

Grupul "Radare Oradea+Bihor" se adresează atât şoferilor din judeţ, cât şi celor aflaţi în tranzit. Aproape 14 mii 500 de membri semnalează locurile unde sunt amplasate echipajele de poliţie.

"Pentru asta nu trebuie decât să aveţi un smartphone conectat la internet, după care veţi posta în grup un anunţ în care veţi specifica strada, un reper, sensul de mers şi ora la care aţi văzut echipajul de poliţie care monitorizează traficul", explică Anca Deac, reporter Digi24 Oradea.

Cătălin este utilizator activ al grupului. Tânărul şi-a făcut deja un obicei din a posta informaţii despre radarele din trafic. "Putem să vedem în timp real unde şi când sunt instalate radarele de către poliţie, astfel evităm o amendă şi suntem mai precauţi. Chiar în dimineaţa aceasta am postat o fotografie cu locul şi ora la care se afla maşina poliţiei."

Activitatea membrilor grupului este apreciată de şoferi. Poliţiştii spun că acest gen de activităţi nu contravin legii, ba chiar au un caracter preventiv.

"Şi conducătorii de autocamioane, transportatorii de marfă au staţii şi vorbesc prin staţii între ei, aşa comunică şi acest grup, iar menirea şi scopul activităţilor noastre este de fapt reducerea accidentelor rutiere", a declarat comisarul-şef Dorin Sava, şeful Poliţiei Rutiere Bihor.

În grup sunt permise doar postările referitoare la locurile unde se află echipajele de poliţie. Administratorii precizează că numărul membrilor este în continuă creştere.

Reporter: Anca Deac
Operator: Constantin Gheorghiţă
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri