Deputatul PNL Ioan Cupşa critică propunerea de revocare a procurorului general

Data actualizării: Data publicării:
VO Cupsa

Deputatul PNL de Bihor Ioan Cupșa critică decizia ministrului Justiției de a solicita revocarea procurorului general Augustin Lazăr. Parlamentarul liberal consideră că prin această măsură statul de drept a fost pus în pericol.

„Demiterea, propunere de revocare a mandatului domnului Augustin Lazăr, este de asemenea un eveniment foarte important. Este un eveniment-cauză care impune reacții și de natură juridică, la această provocare pe care o lansează Dragnea", a declarat Ioan Cupșa, deputat PNL de Bihor.

Parlamentarul a vorbit și despre modificările propuse Codului Penal de către PNL. Acestea au fost admise parțial, joi, de Curtea Constituțională.

„64 dintre cele 96 de critici pe care noi le-am adus modificărilor propuse Codului de Procedură Penală au fost declarate neconstituționale. În cursul zilei de ieri 30 din 48 dintre modificările pe care le-au propus să fie aduse Codului Penal, au fost declarate de asemenea neconstituționale. E vorba de nemernicie sau e vorba de prostie?"

Ioan Cupșa a anunțat că PNL continuă demersurile pentru demiterea din funcție a președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, și se află în faza de redactare a unei moțiuni de cenzură. "Chiar Constituția României spune că și-a încălcat o obligație constituțională. Președintele Camerei Deputaților este obligat să convoace sesiunile extraordinare, singur atunci când sesiunea este convocată regulamentar."

Reporter: Andrada Rește
Operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri