Curți pline cu nămol după furtuna din Oradea

Data actualizării: Data publicării:
curti namol

Furtuna de miercuri dimineață a făcut pagube de mii de euro în cartierul Oncea din Oradea. În urma ploii, un deal a luat-o la vale și a umplut cu noroi strada și curțile locatarilor. În unele zone stratul de nămol a ajuns la aproape o jumătate de metru grosime.

Adrian Magdale spune că furtuna i-a provocat pagube de mii de euro după ce tone de nămol și pietriș i-au ajuns în curte.

"În față, la jumătate de metru au fost pietrișul și nămoluș, nămolul în spate este la 30 de centimetri, piscina este la verticală, a fost scoasă, gazon, grădină, totul este plin de nămol. (Pagube - n.n.) peste 15 mii de euro, cu siguranță."

Și alți vecini s-au trezit cu nămolul în curți și în fața porții.

"De vreo 10-15 centimetri de gros. În grădină, acolo, unde am căpșuni, nici nu se vede niciuna."

Oamenii susțin că de vină ar fi proprietarul unui teren, care a defrișat dealul și a intrat cu buldozerul pentru a nivela pământul.

"Efectiv se dizlocă un deal fără permis, fără autorizație. Nu numai că a tăiat și a scos toți pomii din deal, dar a pus buldozerul și a început să taie dealul", susţine Adrian Magdale.

"Din cauza ploii abundente (...) dealul a luat-o cu totul la vale. A fost nevoie de doar 30 de minute pentru ca strada și curțile oamenilor să fie umplute cu pământul argilos", a relatat Bianca Firezar, jurnalist Digi24 Oradea.

Proprietarul terenului se apără și spune că, de fapt, lipsa rigolelor ar fi problema.

"Erau acolo numai... totul era uscat. Domnul ăsta care v-a zis dumneavoastră are o casă sub nivelul drumului. Dar dacă dânșii, dacă nu este un șanț în fața casei, pe ce să meargă apa, dacă a venit apa șiroaie?"

Primăria Paleu, de care aparține terenul, nu a confirmat că bărbatul ar avea autorizație pentru defrișare și alte lucrări. Un angajat al primăriei susține însă că bărbatul cumpără terenuri și a le revinde după ce le parcelează.

Reporter: Bianca Firezar
Operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...