Curs de colaborare între salvatori şi jurnalişti

Data publicării:
pregatire jurnalisti

30 de persoane au fost rănite şi cinci au murit într-un accident petrecut pe o autostradă în care a fost implicată o cisternă plină cu o substanţă periculoasă. A fost scenariul sumbru al unei situaţii în care au fost puşi 22 de asistenţi, medici şi paramedici. Ca totul să fie şi mai dificil, salvatorii au fost nevoiţi să ţină piept şi curiozităţii jurnaliştilor.

"- De ce aţi ajuns atât de târziu?
- Pentru că accesul la accident era blocat a trebuit să găsim o altă rută!"

"- De ce vă tremură mâna! Ştiţi ce aveţi de făcut?
- De emoţie şi de nerăbdare să mă întorc la ce am de făcut! Şi dacă se poate să încheiem discuţia ar fi excelent!"

Exerciţiul a fost util, mai ales că mulţi dintre participanţi nu au experienţă în relaţia cu presa.

"Ei trebuie să înţeleagă că mass-media face parte din situaţia de urgenţă. Sunt o entitate deloc de neglijat şi în acelaşi timp poate fi şi o entitate utilă", consideră dr. Hadrian Borcea, coordonatorul UPU a Spitalului Judeţean din Oradea.

"Nu e greu deloc, dacă ştii ce ai de făcut, atunci poţi răspunde la întrebări", este de părere Csilla Jakab, asistent medical în cadrul Ambulaţei Satu Mare.

"Nu au fost întrebări foarte dificile care să mă ducă în încurcătură", spune  Sergiu Pop, paramedic în cadrul SMURD Baia Mare.

"Ne ajută să nu mai avem reţineri la locul solicitării faţă de jurnalişti, să nu-i luăm ca pe nişte adversari ca pe nişte colegi, coechipieri", a concluzionat Mihaela Pop, asistent în cadrul Ambulanţei Satu Mare.

Cursul organizat la centrul SMURD din localitatea bihoreană Sântion s-a desfăşurat în cadrul conferinţei anuale de medicină de urgenţă.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Robert Rezmuves
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri