Sute de covoare îşi aşteaptă rândul la spălătoriile din Oradea, aşa că angajaţii sunt nevoiţi să muncească peste program. Clienţii plătesc 6 lei pe metru pătrat şi spun că merită: treaba este făcută repede şi bine.
"Dacă covorul este de lână cum este acesta, în maxim 48 de ore, dacă este sintetic în 24 de ore putem să-l livrăm înapoi clientului", spune Sorin Pantiş, administratorul unei spălătorii de covoare din Oradea.
Nici firmele de curăţenie nu duc lipsă de clienţi în această perioadă.
"Perioada asta, de obicei, este mult mai solicitată de către toate palierele de clienţi, atât industrial, cât şi casnici", precizează Marius Pop, directorul unei firme de curăţenie din Oradea.
De patru ani, de când a rămas fără serviciu, Florentina Gangoş face curat la domiciliul clienţilor. Este mulţumită de banii pe care îi câştigă, mai ales în perioada sărbătorilor. Pentru munca ei, care începe dimineaţa şi se termină seara târziu, este plătită cu zece lei pe oră.
"În ultima lună sunt solicitată zilnic la curăţenie, pentru că casele sunt mari şi oamenii preferă să angajeze pe cineva decât să-şi ia o zi liberă pentru curăţenie", spune femeia.
Pentru cei care nu au bani să plătească firmele de curăţenie sau menajerele, munca a început de săptămânile trecute.
Pe lângă curăţenia din case, preoţii spun că oamenii ar trebui să facă şi o curăţenie sufletească, astfel încât Paştele să fie întâmpinat aşa cum se cuvine.
reporteri: Florina Fofiu, Bogdan Băcilă
operatori: Robert Rezmuves, Tiberiu Catrişcău
editor web: Adrian Laboş