Cupa Crater Maraton | Ciclism prin pădurile de lângă Băile 1 Mai

Data publicării:
cupa crater maraton

Cu bicicleta, la întrecere, prin pădure. 200 de împătimiți ai sportului pe două roți au participat, duminică, la Cupa Crater Maraton, desfășurată în stațiunea Băile 1 Mai din Bihor. Copiii şi începătorii s-au întrecut pe trasee mai scurte, în timp ce profesoniştii au avut de parcurs între 25 şi 50 de kilometri.

Echipați corespunzător și cu biciclete care valorează , în unele cazuri, câteva mii de lei. Așa s-au prezentat la start, cei aproximativ 200 de concurenţi înscrişi la Cupa Crater din Băile 1 Mai, jud. Bihor. Printre ei și Pal-Abel Toth care a venit din Baia Mare convins că poate să urce pe prima treaptă a podiumului.

"Traseul este destul de rapid, tehnic și nu e chiar așa de greu că nu sunt multe cățărări. Am echipament corespunzător, totul este ok, am și în plus câte ceva, dar e secret. După multe antrenamente simt că sunt pregătit să câștig la general", spunea tânărul, înainte de cursă.

Determinat să-i întreagă pe ceilalți competitori a fost și orădeanul Raul Crăciun care nu ratează nicio competiție de ciclism montan: "M-am antrenat săptămâna asta, am fost și ieri la un concurs, am reușit să câștig și ieri și sper ca și astăzi să iau un podium. Încerc să dau tot ce pot, să-i întimidez pe adversari."

Alții, mai puțin experimentați, nu s-au lăsat intimidați. Chiar dacă s-au apucat doar de curând să pedaleze pe trasee prin pădure, deloc ușoare.

"M-am înscris la această competiție pentru că practic mountain-bike de patru sezoane. Sper să fie un traseu fain, tehnic, cu porțiuni de viteză", şi-a dorit un concurent.

"- E o provocare pentru tine?
- Da, încă nu am mai fost la concursuri de acest tip de ciclism, dar abia aștept să văd cum este.
- Crezi că o să fie greu sau suficient de ușor încât să-i faci față?
- Suficient de ușor", a mărturisit o fetiţă.

Cupa Crater Maraton a ajuns, anul acesta, la a cincea ediție. Traseele pregătite de organizatori au evitat atât drumurile asfaltate, cât şi localităţile. Concurenții au avut de străbătut și o pădure, creste și văi secate.

"Un traseu foarte fain, accesibil tuturor, avem categorii atât la copii, cât și la cei avansați, de la elit. Traseu scurt, traseu lung, traseu copii și familly. Traseul scurt măsoară 25 de kilometri, cel lung, aproape 50 de kde kilometri și traseul rezervat copiilor și concurenților de la family, trei kilometri", a precizat Norbert Dormany, organizatorul Cupei Crater Maraton.

Câştigătorii au fost răsplătiţi cu premii în bani, produse şi accesorii specifice ciclismului, vouchere, cupe şi medalii.

Reporter: Anca Deac
Operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carmen Iohannis, apariție surprinzătoare înainte de vot. Gestul făcut de prima-doamnă, a urmat exemplul...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”