Cum a devenit Oradea membră într-o reţea Art Nouveau alături de Barcelona şi Budapesta

Data actualizării: Data publicării:
art nouvea

Frumuseţe şi eleganţă, romantism şi individualism. Astfel poate fi caracterizat Art Nouveau, un manifest al schimbării și un stil artistic reprezentativ pentru debutul secolului al XX-lea. Curentul şi-a lăsat amprenta asupra unui mare număr de clădiri din Oradea, singurul municipiu din România care face parte din reţeaua europeană a oraşelor Art Nouveau.

Curentul Art Nouveau s-a dezvoltat din 1880 până la începutul Primului Razboi Mondial în vestul Europei și în Statele Unite ale Americii. Artiștii vremii luptau împotriva convenționalismului și încercau să găsească noi formule artistice. De altfel, termenul de Art Nouveau a fost folosit prima dată de publicaţia L'Art Moderne pentru a descrie lucrările a 20 de artişti care doreau să iniţieze o reformă de artă.

"E un cuvânt inventat de francezi la Paris. Parisul era atunci capitala artei, a distracţiei, cum spunem noi astăzi, a bunului gust, tonul se dădea la Paris. Şi, după cum spune numele, arta nouă, şi se presupune că se opune unei arte vechi", susţine Ramona Novicov, critic de artă.

Reflectat în arhitectură ori în arta grafică, Art Nouveau a avut drept sursă de inspirație natura.

"Arta nouă însemna o întoarcere la natură. Natura este asimetrică, natura are o forţă vitală care distorsionează orice geometrie, natura este ceva irepresibil care porneşte din sămânţă, de aia art nouveau va cultiva peste tot aproape acest germen, sămânţa din care energia vieţii ţâşneşte către suprafaţă, pe trasee şerpuite", a explicat criticul de artă.

În Oradea, stilul s-a manifestat mai ales în arhitectură, pe filiera austriacă a curentului, numită "secession". Sute de clădiri din oraș poartă amprenta Art Nouveau.

"Înfăţişarea de astăzi a Oradei în centrul ei istoric este teribil de îndatorată acestui curent, este total îndatorată acestui curent. Ceea ce se întâmplă acum este o restituire a acestei frumuseţi extrem de diverse, extrem de spectaculoase şi de o calitate artistică şi arhitecturală cu totul excepţională", consideră Ramona Novicov.

Bogatul patrimoniu Art Nouveau a făcut ca în urmă cu șase ani Oradea să intre într-un circuit internațional al orașelor marcate de acest curent.

Rețeaua a fost constituită în 1999, iar din ea fac parte mari orașe europene, printre care Helsinki, Barcelona, Glasgow sau Budapesta. De la acestea autoritățile orădene pot primi informaţii privind restaurarea patrimoniului Art Nouveau.

"Suntem în stadiul în care trebuie să preluăm exemple. Trebuie să facem pași în conservarea și protejarea arhitecturii Art Nouveau din Oradea, dar cu siguranță, în momentul în care noi vom avea o serie de clădiri restaurate, rețeaua va începe să genereze și fluxuri directe de turiști", explică Mihai Jurca, directorul Asociaţiei pentru Promovarea Turismului din Oradea şi Regiune.

"Ceea ce municipiul a câştigat în acest an este faptul că a fost recunoscut ca membru care poate să acorde o recomandare unui alt oraş din România care doreşte să adere la această reţea. Ceea ce dovedeşte că implicarea noastră în acest patrimoniu este recunoscută la nivel internaţional", susţine Angela Lupșea, directorul Fundației pentru Protejarea Monumentelor Bihor.

Oradea va avea şi primul muzeu dedicat stilului Art Nouveau.

"Casa Darvas la Roche este deja în curs de restaurare prin atragerea de fonduri europene, aşadar, va deveni acel spaţiu muzeal care va prezenta istoria stilului Art Nouveau", spune Angela Lupșea.

Municipalitatea orădeană derulează în prezent un amplu program de reabilitare a clădirilor istorice din oraș.

Reporter: Anca Deac
Operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri