Crăciun în Ungaria. Peste 500 de români îşi petrec sărbătorile în staţiunea Hajdúszoboszló
Data publicării:
Ungaria ramâne şi în acest an unul dintre locurile preferate de românii din vestul ţării pentru sărbătorile de iarnă. La 70 de kilometri de graniţa cu Oradea, 500 de români și-au petrecut Crăciunul într-unul dintre cele mai mari complexuri turistice din Ungaria.
Sute de români nu au simţit iarna de afară. Şi-au petrecut ziua la peste 30 de grade. Nu au mers pentru asta mii de kilometri, ci doar câteva sute până în staţiunea Hajdúszoboszló din Ungaria, la complexul cu apă termală.
"Venim din Oradea. Ne-am gândit şi noi să venim să petrecem câteva zile departe, fără probleme, fără stres. aici e frumos. Un altfel de Crăciun!"
Românii sunt încântaţi de condiţii şi mai ales de preţuri.
"Se merită să vii de la Chişinău, să faci 900 de kilometri ca să ajungi aici. O satisfacţie cel puţin şi fizică şi morală."
Aproape o mie de oameni s-au relaxat în bazinele de la aquaparkul din Ungaria. Jumătate dintre ei sunt din România.
"În aquapark, turiştii sunt aşteptaţi cu peste 20 de bazine, spaţii de joacă, tobogane şi un bazin pentru iubitorii de surfing. Avem pregătit şi un program de wellness şi saună", a precizat Melinda Csiszar, manager aquapark.
Intrarea la complexurile turistice din Ungaria costă între 40 şi 50 de lei.