Dupã 10 luni de încercări eşuate şi şedinţe amânate, liberalii din Consiliul Judeţean Bihor au votat pentru validarea noului consilier PSD Adrian Szatmari. Au făcut-o obligaţi şi de o sentinţă definitivă dată de Curtea de Apel Oradea. În urma numirii noului consilier, care o înlocuieşte pe Ana Maria Tiron, exclusă din PSD în 2017, coaliţia UDMR-PSD-ALDE are, din nou, majoritate.
Social-democratul Adrian Szatmari a depus jurământul în ședința de joi a Consiliului Județean. A făcut-o după ce liberalii și-au dat votul pentru validarea lui. Aleșii PNL s-au arătat deranjați de anunţul făcut miercuri de Ioan Mang care a declarat că le va face plângere penală celor care blochează decizia instanţei de validare a noului consilier.
Dacian Foncea, consilier judeţean PNL: "Consilierii PNL vor vota prin prisma hotărârii instanţei şi nu în urma ameninţărilor adresate în presă de vicepreşedintele Ioan Mang de frica vreunui dosar penal."
Ionel Avrigeanu, liderul grupului PNL din CJ Bihor: "Este un text... un citat biblic care spune "să ridice piatra cel fără de păcat". Eu vă recomand să nu deschideţi Cutia Pandorei a plângerilor penale pentru că s-ar putea să nu vă placă ce iese din acea cutie."
Ioan Mang, vicepreşedintele social-democrat al CJ Bihor, și-a nuanțat, joi, declarațiile: "Dacă Consiliul Judeţean nu validează, conducerea se va îndrepta împotriva celor care au obstrucţionat punerea în aplicare a sentinţei. Asta era explicaţia. Iar dacă atât de mult deranjează PNL-ul plângerile penale mă întreb ce i-au făcut la Orban. La preşedintele lor, care a inventat acest mod de a face politică prin plângeri penale."
În schimb, preşedintele Consiliului Judeţean, Sandor Pasztor, a avut o atitudine împăciuitoare: "Eu pot să promit un lucru. Dacă se întoarce invers problema nu vom aştepta o hotărâre definitivă şi irevocabilă a Curţii de Apel să ajungem în situaţia asta. Noi nu vom aştepta să avem această hotărâre."
În urma validării lui Adrian Szatmari, coaliţia UDMR PSD ALDE are, din nou, 18 consilieri şi deține, astfel, majoritatea. Una fragilă însă, deoarece liberalii dispun de 17 consilieri judeţeni.
Redactor: Adrian Ciucuriţă
Operator: Gabor Szilagyi