CJ Bihor, criticat de I. Bolojan pe tema proiectului de salubritate: „Și-au pus toți nepricepuții la ECOLECT”

Data actualizării: Data publicării:
gunoi

Criticile lui Ilie Bolojan s-au îndreptat și spre Consiliul Județean Bihor, acuzat de fruntașul liberal că nu a organizat licitațiile pentru proiectul de salubrizare din județ. Deși au fost folosiți 50 de milioane de euro pentru închiderea gropilor de gunoi și construirea unor stații de depozitare și sortare, acestea nu sunt funcționale pentru că nu au fost selectate firmele de salubritate care să acopere tot județul. Astfel o bună parte din deșeurile din Bihor ajung în continuare la Oradea.

Ilie Bolojan atrage atenția că stațiile de sortare și depozitare construite în 2016 nu pot fi folosite pentru că nu au fost făcute licitații pentru operatori de salubritate care să acționeze în județ. În opinia liberalului, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECOLECT Bihor nu face nimic în acest sens.

Ilie Bolojan, președintele PNL Bihor: „Au dezvoltat această structură a ECOLECT și și-au dus toți nepricepuții acolo. Au majorat bugetele de salarii de peste 10 ori față de ultimul an și țin acolo niște salariați care nu fac aproape nimic.”

Una dintre stațiile de sortare a fost amenajată la Beiuș, dar nu este folosită de doi ani. În aceeași situație este stația de depozitare temporară din Ștei, a cărei nefolosire îi obligă pe locuitorii din zonă la cheltuieli mult mai mari.

Ilie Bolojan, președintele PNL Bihor: „Plătesc nu doar ridicarea deșeurilor, ci și transportul lor, tot gunoiul din zona Ștei fiind transportat fără să mai fie sortat, deci în totalitate, cu două mașini, zilnic, la Oradea.”

Ilie Bolojan cere administrației bihorene să urgenteze organizarea licitațiilor pentru operatorii de salubritate. În caz contrar, schimbarea sistemului de tarifare va afecta grav comunitățile din județ, avertizează liderul PNL Bihor.

Contactați telefonic, reprezentanții Consiliului Județean Bihor nu au făcut declarații pe marginea acuzațiilor lui Ilie Bolojan. Au anunțat în schimb că asociația ECOLECT va organiza o conferință de presă în care își va prezenta activitatea din ultima perioadă.

Reporter: Claudiu Mihuț
Operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri