Un cătun izolat din Apuseni a devenit refugiul unor tineri, care au preferat liniștea munților în locul agitației orașului. Pasionați de speologie, cei doi soți și-au luat inima în dinți și s-au mutat în Roșia, o zonă din Munții Pădurea Craiului considerată un adevărat paradis al peșterilor. Își câștigă existența făcând ce le place: ea pictează, iar el îi ghidează pe turiști prin măruntaiele munţilor.
Iarna s-a instalat de ceva vreme în Apuseni, iar zăpada a transformat satele din Roșia în peisaje de poveste. După ce trecem prin cheile săpate în munte de un pârâu, ne lăsăm mașina la marginea șoselei asfaltate și o luăm la pas pe o cărare, spre cătunul Runcuri. Nu ne ia prea mult să ajungem la casa ascunsă printre copaci și căpițe de fân, unde s-au stabilit soții Szabo.
"N-aş mai putea să plec de aici", recunoaşte Angela Szabo. "Aici e locul ideal pentru noi."
Nici nu are cum să fie altfel pentru că Angela şi Dezideriu s-au îndrăgostit de locul dintre munţi încă de pe vremea când explorau cu prietenii peşterile din zonă. Acum opt ani au hotărât să se stabilească în Roşia.
"Am cunoscut oameni, am aflat că există terenuri de vânzare, am venit, ne-am uitat, ne-a plăcut, am bătut palma cu omul şi uită-te, suntem aici", povesteşte Angela.
"La noi totul a decurs aşa: "Hai că ne mutăm! Hai să facem casa! Hai că ne mutăm acolo!" N-am stat să ne gândim: "Oare ce înseamnă asta? Oare ce înseamnă aia?" Mergem, ne descurcăm", îşi aminteşte Dezideriu Szabo.
Şi s-au descurcat. Au aranjat casa şi au dotat-o cu tot ce e necesar unui trai civilizat. Au chiar şi reţea de apă, chiar dacă pentru asta a fost nevoie să tragă o conductă de o jumătate de kilometru, cât e distanţa până la cea mai apropiată casă. Au luat cu ei câini și pisici care completează atmosfera caldă a locuinţei.
"Îți oferă libertate, îți oferă linişte, îți oferă luxul de a avea o viață extraordinar de liniștită pe care o trăiești așa cum simți", spune tânăra.
Pasionată de pictură, Angela a găsit în cătunul din Apuseni locul ideal pentru a crea. Pereţii casei sunt decoraţi cu lucrările ei, realizate în culori vii. Recunoaşte că se simte inspirată de peisajele pe care le vede şi care îi transmit o stare de optimism şi bucurie.
"Nu-i același lucru să te trezești dimineața și să vezi pe geam un extraordinar răsărit de soare printre pomi fructiferi și prin dealuri sau să o vezi pe nană Tiță care-și plimbă oile sau să vezi blocurile. Deschide niște supape și te stimulează."
Picturile tinerei au ajuns în Egipt, în Japonia - unde a fost invitată la salonul anual de la Hokaido, în galeria Gaudi din Madrid sau în Statele Unite. Angela a vândut mai multe tablouri şi e mulţumită că-şi câştigă banii făcând ceea ce-i place.
La fel cum procedează şi soţul ei. Pasionat de speologie, Dezideriu Szabo îi conduce pe turişti în peşterile ce împânzesc zona.
"Roșia este unul din paradisurile speologiei din România. "Avem (peştera - n.n.) Ciur-Izbuc, cu 400 de urme ale omului preistoric, urme plantare - de paşi, cu o vechime de 16 mii de ani. Avem peştera Vaci, cu necropola de acolo."
Acestora li se adaugă Peştera cu Cristale de la Farcu. Toate vor fi incluse într-o reţea de peşteri amenajate pentru speoturism, în al cărei proiect e implicat şi Dezideriu, printr-un ONG din care face parte. Tânărul speră ca în curând să-şi împlinească un vis mai vechi:
"Să fac primul traseu de via feratta în subteran. Va fi o premieră la noi în ţară și în Europa sunt foarte puţine."
Acum, la opt ani după ce s-au mutat în cătunul din munţi, cei doi mai simt din când în când lipsa oraşului.
"Poate că nu am toţi prietenii lângă mine, aproape, să merg să beau o cafea cu ei sau poate nu am atâtea activităţi culturale la care să particip", spune Angela Szabo.
Dar atunci se urcă în maşină şi dau o fugă până în oraş.
La plecare ne-au însoţit până în sat. Ca să ne arate încă un motiv pentru care au ales să locuiască în Roșia: tradiţiile, pe care oamenii locului le păstrează cu sfinţenie. Iar acest lucru se vede mai ales de sărbători, când localnicii se îmbracă în straie populare şi pornesc la colindat.
Reporter: Bogdan Costea
Operator: Florin Lucuța