VIDEO. Căprioare sfâșiate de câini într-o comună din Maramureş

Data actualizării: Data publicării:
caprioare muscate de caini Maramures (2)

Imagini cutremurătoare într-o comună din Maramureș. Zeci de căprioare au fost fie omorâte, fie grav rănite după ce au fost atacate de câinii localnicilor. Reprezentanții fondului privat de vânătoare din Iadăra spun că numai în acest an aproximativ 40 de sălbăticiuni din cele 300 care trăiesc pe dealurile și prin pădurile comunei Mireșu Mare au sfârșit în colții câinilor. Atenție, urmează imagini și informații care v-ar putea afecta emoțional!

Indiferent de anotimp, pe timp de zi sau pe timp de noapte, câinii localnicilor din Iadăra, comuna Mireșu Mare, atacă în neștire. O spune Vlad Prună, un tânăr de 30 de ani care, deși e vânător, își dedică timpul salvării și îngrijirii căprioarelor atacate de câini.

"Sunt foarte mulți câini și stăpâni de câini cărora nu le pasă. Nu le pasă la niciunul, nici măcar dacă le atragi atenția: legați-vă câinii că uite, iarăși a mâncat o căprioară, iar am găsit căprioara sfâșiată. Nu îi interesează", a observat tânărul.

"Am găsit în pădure piei, resturi de animale. Dacă aplicăm legea, oamenii ne condamnă că le împușcăm câinii, că nu știu ce", povesteşte Andrei Mureșan, gestionarul fondului privat de vânătoare Iadăra.

De doi ani, de când încearcă să îi sensibilizeze pe localnicii care își lasă câinii liberi prin sat, Vlad a văzut de toate. "Am urmărit câinele, a intrat în curte cu o jumătate de ieduț. L-a prins, l-a mâncat și l-am întrebat pe om: ce mănâncă câinele ăsta?!, zic. Nu știu ce mănâncă. Îți spun eu. Uite, costița și așa ce se vede, e ieduț de căprioară."

Tânărul a cheltuit mii de lei pentru operațiile plăpândelor animale și a amenajat în curtea casei un țarc unde își duc viața trei pui de căprioară. Fiecare are o poveste tristă.

"Pe ăsta l-a găsit fratele meu, a auzit cum a zbierat, și a fugit și a dat cu niște pietre după câini și au apucat doar să-l muște de spate un pic", povesteşte Vlad.

Localnicii cunosc situația, dar ridică din umeri când vine vorba de câinii nesupravegheați.

"E adevărat, dar ce putem noi face?! Alții îi tin legați, alții nu."

O explicație are primarul din Mireșu Mare, Ioan Mătieş: oamenii își lasă câinii nelegați din cauza porcilor mistreți care se înmulțesc și care le distrug toate culturile. "Păcat de acest incident. Și eu iubesc animalele, dar în același timp nu pot să fiu de acord ca să fie distruse culturile în halul acesta."

Potrivit legii vânătorii, lăsarea câinilor liberi pe fondurile cinegetice se sancționează cu amenzi cuprinse între o mie și trei mii lei.

Reporter: Izabela Jurasko
Operator: Kristian Kosa
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...