În proiectul Aparegio au fost cuprinse, iniţial 21 de comune şi oraşe din Bihor. După ce au aflat că pe lângă introducerea de reţele de apă şi canalizare, vor fi obligaţi să plătească un preţ mult mai mare la utilităţi, locuitorii din Biharia au renunţat în 2013 la asociere.
De puţin timp şi edilii din comuna Finiş au adoptat aceeaşi poziţie. Administraţia locală s-a opus ca prin localitate să treacă reţeaua care va alimenta cu apă de izvor oraşul Beiuş, aflat în apropiere. Localnicii se tem că în acest fel valea care trece prin zonă va seca.
"În 2013 am constatat că acest izvor este instabil. Pe timp de secetă, pe timp de vară, pierde din debit peste 40 %", susţine Francisc Halasz, viceprimarul comunei Finiş.
"Dacă vor capta şi Feredeul, Valea Finişului e gata. De acuma în 20 -30 de ani va fi amintire."
"Pe strada asta acum 50 de ani a fost un izvor în faţa casei, că venea peşte pe pârâiaş în sus. Acuma a dispărut, fântâna am adâncit-o de 2 ori."
Comuna are propria reţea de apă, construită în anii '90. Însă aceasta nu a fost folosită niciodată pentru că "filtrarea apei nu este rezolvată", spun localnicii.
"Pe vreme ploioasă sau în timp de primăvară este tulbure apa", confirmă viceprimarul comunei.
De aceea, sătenii nu plătesc nimic şi trag apa din fântâni. Dacă proiectul Aparegio va fi pus în aplicare, prin comună va trece o conductă cu apă dintr-un izvor curat.
Numai că primarul din Finiş a refuzat să autorizeze lucrările, astfel că proiectul s-a oprit. Din cele peste 10 milioane de lei alocate pentru aducţiunea apei au fost cheltuite până acum două milioane şi jumătate de lei. Dacă lucrările nu vor fi reluate, aceşti bani trebuie returnaţi Uniunii Europene, atenţionează responsabilii de proiect. În acest caz:
"Se va abandona lucrarea şi lucrările executate parţial sau se vor lua măsuri împotriva celor care sabotează un proiect european", atrage atenţia Ovidiu Gavra, directorul Companiei de Apă Oradea.
Legal, administraţia din Finiş nu poate fi obligată să acorde autorizaţia de construcţie pentru proiectul în valoare de peste 80 de milioane de euro, spun specialiştii.
"Problema principală derivă din faptul că aceste proiecte mari de anvergură, de infrastructură au o lacună şi anume că nu informează din start cetăţenii, comunitatea căreia se adresează", consideră Adrian Şimon, preşedintele Asociaţiei Pro Democraţia Oradea.
În schimb, în Ungaria autorităţile au fost obligate prin lege să asigure toate utilităţile locuitorilor.
"Administraţiile locale din Ungaria au avut obligaţia să asigure apă potabilă pentru toate localităţile. Asta explică faptul că nu avem localităţi unde nu sunt reţele de apă potabilă şi canal", explică Ferenc Barabas, primarul comunei Biharkeresztes.
Proiectul Aparegio are o valoare de peste 80 de milioane de euro şi ar trebui finalizat în această vară. Dacă va fi amânat, Compania de Apă Oradea riscă penalităţi uriaşe şi poate fi obligată să returneze banii.
Reporteri: Gabriel Bonaciu, Laura Breb, Bogdan Costea
Operatori: Darius Pop, Robert Rezmuves, Constantin Gheorghiţă
Editor web: Adrian Laboş/ Editor montaj: Zoltan Bozsodi