Preşedintele CSM-Universitatea Oradea a ţinut să laude prestaţia jucătorilor, care au trebuit să suplinească absenţa celor patru titulari din lotul pregătit de Cristian Achim.
„Deşi am pierdut, este un rezultat foarte bun, având în vedere lotul pe care l-am avut la dispoziţie pentru acest meci. Am jucat peste 15 minute cu Sergiu Pop, Rareş Paşca, Daniel Popescu. Deci au avut o evoluţie foarte bună băieţii", consideră Florin Birta.
În aşteptarea noului pivot, preşedintele „leilor roşii" este convins că, în efectiv complet, evoluţia formaţiei orădene şi scorul de pe tabelă ar fi fost cu totul altfel.
„Cred că dacă aveam probabil lotul complet şi la Astana probabil puneam şi mai multe probleme şi era un meci mult mai echilibrat."
CSM-Universitatea se pregăteşte acum pentru următoarea confruntare din cupele europene, acasă, cu ruşii de la Avtodor Saratov, meci programat marţi, 11 noiembrie.
Reporter: Nicolae Mihalcea Operator: Ciprian Platona Editor web: Adrian Laboş