„Ştiu că anul trecut cei de la CSM Oradea au avut mare succes. România a avut trei, patru echipe în cupele europene şi s-au descurcat foarte bine. Se pare că este o ligă puternică şi care devine din ce în ce mai bună. Am putea încerca anul acesta să facem lucruri şi mai bune", crede Sean Denison, noul pivot al Oradei.
Chiar dacă nu şi-a cunoscut încă toţi colegii de echipă, Markovic aşteaptă cu nerăbdare să debuteze oficial sub tricoul CSM-ului.
„E greu să spun acum, nu i-am văzut pe băieţi jucând, dar până acum avem o relaţie bună", spune Radovan Markovic.
Cel de-al treilea stranier transferat în această vară de Oradea, Vujadin Subotic, s-a alăturat noilor coechipieri duminică. CSM Oradea a plecat marţi spre Debreţin acolo unde va sta cantonată zece zile pentru stagiul centralizat de pregătire.