BASCHET. Derbiul Ligii Naționale, dintre CSM Oradea şi U BT Cluj-Napoca, se joacă cu sala plină
Data actualizării: Data publicării:
Biletele pentru derbiul Ligii Naţionale de baschet, dintre CSM CSU Oradea şi U BT Cluj-Napoca, s-au vândut ca pâinea caldă. Cu o zi înainte de ora de disputare a jocului sunt disponibile mai puţin de o sută de tichete.
„Ca de fiecare dată cele două echipe nasc ambiţii şi rivalităţi deosebite. Mă bucur foarte mult pentru că există interes vizavi de acest joc", a declarat Şerban Sere, preşedintele CSM Oradea.
Astfel, aproape 2000 de spectatori vor susține Oradea în încercarea de a obține prima victorie din sezon în faţa campioanei.
„În special înjocurile cu Clujul există o rivalitate deosebită. Cu siguranţă există şi această mică frustrare, ca să zic aşa, pentru că în ultimele întâlniri am pierdut la limită", spune Şerban Sere.
Partida dintre CSM CSU Oradea şi U BT Cluj-Napoca va avea loc mâine, în Arena „Antonio Alexe", de la ora 19 .
Reporter: Nicolae Mihalcea Operator: Constantin Gheorghiţă