BASCHET. CSM Oradea a pierdut dramatic titlul de campioană: 94-100 cu CSU Ploiești, în meciul decisiv
Data publicării:
Considerată favorită, CSU Asesoft a tremurat din toate încheieturile pentru titlul cu numărul zece, câştigat în cele din urmă după jocul cinci al finalei mari, cu 100-94.
Nicoară şi compania au condus ostilităţile pe teren preţ de 38 de minute și la pauza mare au avut un punct avans, 48-47. Nu a fost suficient însă pentru ca laurii de campioni să fie aduşi la Oradea.
În ciuda celor 21 de puncte marcate de Radovan Markovic și a prestaţiei excelente avută de Franklin sau Dillon, CSU Ploieşti şi-a revenit pe final de joc, atunci când experienţa a făcut diferenţa. Orădenii au fost însoțiți la Ploiești de o mână de suporteri.
Ploieştiul rămâne campioană, dar Achim anunţă: „Abia acum ni s-a deschis apetitul succesului".
redactor: Nicolae Mihalcea editor web: Adrian Laboș