Bărbatul care a amplasat un dispozitiv improvizat în Tribunalul Maramureş a fost reţinut
Data actualizării: Data publicării:
Procurorii DIICOT au reuşit să îl identifice şi să-l prindă pe suspectul care a amplasat ieri un pachet ce avea elementele unui dispozitiv explozibil improvizat în toaleta Palatului de Justiţie din Baia Mare. Este vorba de un bărbat care are antecedente penale.
foto: DIICOT
Potrivit anchetatorilor, este vorba despre Vasile Coman, un bărbat care a suferit anterior condamnări penale. Executarea ultimei pedeapse, aplicată într-un dosar din 2014 pentru pornografie infantilă prin sisteme informatice, a fost suspendată sub supraveghere.
"Trimiterea sa în judecată pentru această infracţiune s-a făcut de către Biroul Teritorial Maramureş din cadrul DIICOT. În prezent, datorită nerespectării obligaţiilor impuse pe perioada suspendării sub supraveghere, pe rolul Tribunalului Maramureş există înregistrat dosarul nr. 569/100/2016, având ca obiect sesizarea privind revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei al cărui termen de judecată a fost la data de 23.11.2016", au transmis, într-un comunicat, procurorii DIICOT Maramureş.
Cu această ocazie, spun anchetatorii, a pus într-un grup sanitar un pachet ce avea elementele unui dispozitiv explozibil improvizat.
Mai precis, pachetul era "compus din patru elemenţi cilindrici, interconectaţi prin fire conductoare, un acumulator, un led/bec luminos, acesta fiind descoperit de o persoană care a anunţat lucrători din cadrul IJJ Maramureş ce asigură paza şi controlul acces la nivelul instituţiei".