Bacalaureatul cadrelor didactice. În Bihor 371 de dascăli s-au înscris la Definitivat, doar 284 s-au prezentat

Data publicării:
profesori

Neliniștea a fost dublă la centrul de examinare din Oradea. Înainte să intre în examen, profesorii au discutat despre cele întâmplate la Ștei.

"- Ce părere aveți despre cele întâmplate?
- O părere proastă pentru că... și copiii, ei sunt principala victimă, să zic așa. Probabil că nu toți o copiat din ăia 100 și nu știu câţi."

Unii au fost convinși că, după cele întâmplate la Ștei, supraveghetorii de la examenul de Definitivat "o să fie mult mai atenți la ce facem noi."

Și așa a fost.

"Ne-am pregătit pentru acest concurs cu maximă vigilență, efectiv redus de candidați în săli, 15 minim, 17 maxim, două camere de filmat în fiecare sală. Sperăm cu tot sufletul să nu avem probleme de genul Bac 2015", a declarat Codruța Bogdan, președinta comisiei de Definitivat din Bihor.

O problemă tot a fost. O candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să se inspire dintr-o fiţuică şi a fost dată afară din examen.

În Bihor 371 de candidați s-au înscris la examenul de Definitivat. Dacă unii au venit pentru prima oară la examen, alții au recunoscut că încearcă pentru a doua sau a treia oară. Participanții trebuie să îndeplinească trei condiții.

"Să aibă o vechime în învățământ de cel puțin 1 an, să aibă media la cele două inspecții speciale de la clasă să fie minim 8 și, bineînțeles, calificativul pentru anul școlar în curs să fie de minim bine sau foarte bine", a explicat Claudiu Damian, purtătorul de cuvânt al IŞJ Bihor.

Testarea este obligatorie pentru dascălii aflați la început de drum, iar promovarea le dă dreptul să predea în învățământul preuniversitar. Unde recunosc că nu îi atrage atât partea financiară, cât mai ales dorința de a-i forma pe elevi.

Rezultatele la examenul de Definitivat vor fi afișate pe 14 iulie. Candidații nemulțumiți de note pot să depună contestații pe 14 și 15 iulie.

Reporter: Diana Grad
Operator: Tiberiu Catrișcău

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri