Avocat orădean, trimis în judecată pentru infracţiuni de corupţie

Data publicării:
Catalin Portan1 1

Anchetatorii susţin că una dintre faptele de care este acuzat Porţan s-a petrecut pe 15 mai 2012. Atunci, avocatul ar fi cerut de la o persoană 2500 de lei şi i-a promis că 500 de lei vor ajunge la un executor judecătoresc. Ar fi lăsat să se înţeleagă că-l poate convinge pe acesta să subevalueze un imobil şi să organizeze o licitaţie trucată.

"În urma licitaţiei ar fi urmat ca denunţătorul, participând singur la licitaţie, să achiziţioneze un imobil scos la licitaţie cu suma de maximum 45.000 lei, în condiţiile în care imobilul respectiv fusese evaluat la 95.800 lei", au transmis procurorii DNA. 

Ca să ascundă provenienţa banilor ceruţi, avocatul ar fi întocmit un contract de asistenţă juridică, în care prevedea un onorariu de 2.000 lei.

Pe lângă aceasta, între anii 2011 şi 2013, avocatul Ioan Călin Porţan „a omis în tot sau în parte, să evidenţieze, în actele contabile ori în alte documente legale, veniturile realizate din prestarea serviciilor de asistenţă juridică, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat, în valoare totală 89.184 lei".

Procurorii au pus sechestru asupra bunurilor avocatului şi au propus Curţii de Apel să-i intezică lui Porţan să-şi mai practice profesia. Avocatul a fost reţinut în decembrie 2013, dar a fost eliberat de Curtea de Apel, care a decis cercetarea lui în stare de libertate.

Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...