Au venit banii pentru ajutorul de încălzire!

Data publicării:
incalzire-38598

Monica a primit pe luna noiembrie câteva zeci de lei ajutor de încălzire. Aceşti bani îi ajung doar pentru câteva bucăţi de lemne, în condiţiile în care într-o iarnă consumă zece metri cubi. Nu are niciodată în depozit o stivă completă pentru că face rost de lemne de unde poate, împreună cu cei cinci membri ai familiei.

"Ce o să cumpăraţi pe banii aceştia? Pentru sărbători ceva ca să avem ce să punem pe masă la copii, altceva nu poţi, nici aia dar e ceva decât nimic", a spus Monica Pap.

În Oradea sunt 556 de familii care se încălzesc cu lemne şi care vor primi pe luna noiembrie 17.895 de lei.

"Până în data de 12 decembrie 2012 avem 9700 de cereri depuse la nivel de municipiul Oradea. Cum de au venit banii aşa rapid şi când au intrat în cont? Banii au intrat în cont vinerea trecută, ieri i-am scos din trezorerie şi începem de azi să plătim", a declarat Gizella Gati, şefa Serviciului Social al Administraţiei Sociale Comunitare Oradea.

Numărul celor care au depus anul acesta cereri până în luna decembrie pentru ajutoarele de încălzire este mult mai mare faţă de anul trecut. În 2011, pe tot sezonul rece au fost înregistrate 11 mii de solicitări, în timp ce acum, în prima lună de iarnă, numărul lor se apropie de zece mii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri