„Baza de selecţie înseamnă cât mai multe competiţii şi de acolo să alegi pe cei care au calităţile fizice care îi promovează pentru a practica atletismul şi pe cei care doresc să practice atletismul", spune Natalia Andrei, fostă campioană mondială şi europeană de atletism.
Prezentă pentru a doua oară la Oradea, fosta recordmenă mondială la 1500 de metri a rememorat primii paşi făcuţi în atletism.
„De la concursurile acestea organizate în cadrul şcolilor sau pe plan local se poate ajunge pas cu pas spre înalta performanţă."
Pe podiumul crosului „Aleargă cu campionii" au urcat sportivi deja consacraţi în astfel de curse. Este vorba de elevi de la colegiul orădean "Mihai Eminescu" sau CSU Oradea, precum şi reprezentanţi ai şcolilor din Beiuş sau Pietroasa.
Reporter: Nicolae Mihalcea Operator: Gabor Szilagyi