Anchetă la CAS Bihor | Ministerul Sănătăţii: derapaj grav al angajaţilor Casei judeţene

Data actualizării: Data publicării:
cu targa la casa de asigurari

Răspuns al CAS Bihor în cazul bolnavilor aduşi cu targa la Casa de Asigurări de sănătate pentru o adeverinţă: funcţionarul a respectat legea atunci când a refuzat eliberarea documentului. Cazul a atras atenţia premierului Mihai Tudose, care a cerut demiterea celor responsabili. La rândul lui, prefectul de Bihor a promis că va solicita CNAS ca documentele de sănătate să poate fi ridicate de un reprezentant legal al titularului.

După scandalul de miercuri dimineaţă de la CAS Bihor, prefectul i-a chemat joi la discuţii pe reprezentanţii voluntarilor. Aceştia i-au explicat că nu au reuşit nicicum să se înţeleagă cu cei de la casa de asigurări de sănătate, aşa că au recurs la acel gest extrem pentru a obţine acele adeverinţe.

"Eu o să discut cu Casa Naţională de Sănătate dacă este nevoie să modifice acel ordin intern ca în baza unor documente doveditoare pe care le aduce un reprezentant legal să poată fi eliberată o adeverinţă sau chiar şi un card de sănătate", a declarat Ioan Mihaiu, prefectul de Bihor.

Culmea este că aceasta modalitate de a ridica acte în numele unei persoane care nu se poate deplasa există deja. E nevoie de o declaraţie pe proprie răspundere, de o dovadă a stării medicale a pacientului şi de actele de identitate ale celor doi. CAS Bihor susţine că în cazul de miercuri, voluntarii nu au prezentat niciun act.

"Puteam să evităm această situaţie dacă se prezenta o persoană cu împuternicire din partea persoanelor respective. Nu au avut nici o împuternicire", susţine Gheorghe-Ludovic Varga, directorul CAS Bihor.

O împuternicire cum are, de exemplu, Renata Borchiş, care are în grijă doi părinţi cu dizabilităţi. Ca să poată ridica pentru aceștia orice act de la CAS, a întocmit o procură.

"A trebui să îi iau şi să-i duc ceea ce este greu de multe ori tata e în cărucior mama cu baston cu mami trebuia incă două persoane. Am ales acestă variantă când arăt acestă procură toată lumea zice ok, e în regulă", spune tânăra.

Prefectul a cerut Poliției să verifice dacă Viorel Pașca, voluntarul care are în grijă mai mulți bolnavi în două localități din Bihor are probleme legale. Răspunsul a fost negativ.

"Eu, ca persoană fizică, am dreptul conform legii să primesc în spaţiu pe cine doresc. Este legal să primesc oameni să locuiască acolo. Ei vin, le fac acte, locuiesc acolo. Unde este ilegalitatea?", se întreabă Viorel Paşca.

Situaţia de la CAS Bihor a ajuns şi în atenţia ministerului Sănătăţii care a trimis corpul de control la Oradea şi a cerut demararea urgentă a unei anchete interne.

În comunicatul trimis astăzi presei de conducerea ministerului se vorbeşte de un derapaj grav al angajaţilor Casei de Asigurări de Sănătate Bihor.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Gabor Szilagyi
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...