Ajutor din bani europeni pentru transportul mărfurilor cu trenul în România
Data publicării:
Transportatorii au la dispoziţie o nouă schemă de ajutor cu fonduri europene. Proiectul RO-LA a fost prezentat de Dorin Corcheş, vicepreşedintele Administraţiei Fondului de Mediu.
Este vorba de o subvenţie de 60% a facturilor pentru companiile care aleg să-şi transporte camioanele cu marfă cu trenul pe teritoriul României.
Reprezentanţii autorităţilor spun că astfel traficul de pe şosele va fi descongestionat, riscul de accidente va scădea, iar poluarea va fi mai redusă.
"Dacă astăzi transportul pe soşea, pe roţi, pe TIR, costă 10 lei Constanţa - Oradea - sau dacă până la această schemă de ajutor costa 10 lei - transportul feroviar înţeleg că era undeva cu 15-20 la sută în plus. De aia nu există atractivitate pentru a face transportul de marfă feroviar. Subvenţionând cu 60 la sută acea factură a operatorilor economici feroviari, sigur că acest cost va scădea, astfel încât transportatorii şi firmele de transport din România vor prefera să tranziteze România cu marfă pe calea ferată existând un cost mult mai mic", a declarat Dorin Corcheş, vicepreşedintele Administraţiei Fondului de Mediu.
În continuare caietul de sarcini al programului va fi pus în dezbatere publică. Va urma apoi o prima sesiune de finanţare, pentru care sunt disponibile 25 de milioane de lei.
Reporter: Adrian Ciucuriţă Operator: Norbert Hegedus