Agresorii a doi poliţişti de frontieră din Maramureş au fost arestaţi

Data publicării:
politia de frontiera

Cei trei bărbaţi acuzaţi de ultraj faţă de poliţişti de frontieră din Maramureş au fost trimişi după gratii. Vineri, Tribunalul Maramureș a înlocuit măsura arestului la domiciliu cu măsura arestului preventiv în ceea ce-i privește pe suspecţi.

foto cu caracter ilustrativ

Cei trei arestaţi sunt acuzaţi că la sfârşitul lunii ianuarie i-au lovit şi ameninţat cu un topor pe doi poliţişti de frontieră care încercau să-i legitimeze în apropierea localităţii Repedea, din judeţul Maramureş.

"Unul dintre bărbați a aruncat pe polițistul de frontieră un lichid cu miros de benzină și pe autospeciala poliției de frontieră, iar conducătorul auto l-a amenințat cu un topor", a declarat la acel moment Radu Lungu, purtătorul de cuvânt al ITPF Sighetu Marmației.

Și echipa de intervenţie a Poliţiei de Frontieră, venită în sprijinul celor doi oameni ai legii, a fost atacată de 30 de persoane. A fost nevoie de patru focuri de avertisment pentru ca spiritele să se mai calmeze.

Iniţial, anchetatorii au hotărât să-i cerceteze în libertate pe cei trei agresori. Instanţa a decis la începutul lui februarie să-i trimită în arest la domiciliu. Vineri, 9 februarie, Tribunalul Maramureş a schimbat însă măsura şi i-a trimis după gratii pe cei acuzaţi de ultraj.

Reporter: Izabela Jurasko
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri