Diego este un câine din rasa Rottweiler, în vârstă de şase ani. A ajuns în Baia Mare la începutul acestei săptămâni, după ce şi-a făcut stagiatura la şcoala de dresaj de la Sibiu. Poliţiştii locali spun despre patruped că le este un coleg cu drepturi depline, care îi va ajuta mai ales în patrulările din timpul nopţii, în cartierele rău famate din oraş.
Până la prima sa misiune, Diego se obişnuieşte acum cu noul său coleg de patrulare. Agentul public superior Dan Revnic va fi cel pe care îl va însoţi în toate misiunile. Poliţistul spune că a aşteptat câteva luni sosirea partenerului său şi are mare încredere ca acesta se va descurca exemplar pe teren.
Pâna la sfârşitul acestei săptămâni, efectivul Poliţiei Locale Baia Mare va fi completat cu alţi doi angajaţi, tot patrupezi. Este vorba despre două femele: una rottweiler, care a fost partenera lui Diego la Sibiu, şi una din rasa ciobănesc german.
Reporter/Operator: Kristian Kosa Editor web: Adrian Laboş