Accident grav pe DN 79 Oradea - Arad. O persoană a murit și două sunt rănite după ciocnirea dintre două vehicule
Data actualizării: Data publicării:
O persoană a murit și alte două a fost rănite într-un accident petrecut duminică la amiază, pe DN 79 Oradea - Arad, la ieşirea din Nojorid spre Leş. O autoutilitară şi un autoturism s-au ciocnit, iar traficul în zonă este blocat, mașinile fiind deviate pe o rută alternativă.
ACTUALIZARE: ora 13:50 - polițiștii au permis reluarea circulației în zona accidentului.
Apelul la numărul 112 a fost făcut cu puțin înainte de ora 12. În zona evenimentului rutier au sosit de urgență un echipaj de descarcerare, unul al SMURD, două ale Ambulanței Bihor și unul de prim ajutor de la Detașamentul 2 Oradea.
Salvatorii au constatat că o persoană din autoturism era decedată. Un bărbat din autoutilitară era încarcerat, iar o femeie de lângă el a ieșit singură din vehiculul distrus, primind ajutor de la echipajele medicale.
Polițiștii de la Serviciul Rutier investighează accidentul, pentru a se stabili cum s-a produs.
Deocamdată, traficul este blocat în zonă, iar acest lucru are efecte până în Oradea, la 10 kilometri distanță, unde se circulă cu probleme în zona sensului giratoriu din Calea Aradului. Vehiculele sunt deviate pe drumul județen 797, pe ruta Inand - Cefa - Girişu de Criş – Sântandrei.