A scăzut traficul prin vămile din vestul ţării. Tot mai mulţi călători preferă avionul

Data actualizării: Data publicării:
VO trafic

Românii, dar şi cei care ne tranzitează ţara, preferă transportul aerian în detrimentul celui rutier. Dovadă stau statisticile Poliţiei de Frontieră care arată că numărul călătorilor care au trecut în sezonul estival prin vămile din Vestul ţării a scăzut, în medie, cu 17% faţă de anul trecut.

Acest trend se observă cu preponderenţă pe sensul de intrare în ţară, unde, în perioada menţionată s-au înregistrat un milion 900 de mii de persoane.

"Am constatat că tot mai mulţi călători preferă tranzitul prin punctele de trecere aeroportuare şi se observă cu preponderenţă că pe sensul de intrare în România sunt foarte mulţi care preferă avionul”, a precizat chestorul Marin Bondar, şeful Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea.

Ca să facă faţă totuşi numărului crescut de călători pe perioada verii, autorităţile au suplimentat personalul din punctele de trecere a frontierei, cât şi arterele de control pe ambele sensuri. Pe frontiera română- ungară sunt deschise 11 puncte rutiere, cel mai aglomerat fiind Nădlac 2.

Reporter: Anca Deac
Operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Fenomenul care sfidează logica, Timp Negativ: Descoperirea despre natura realității care...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Loredana Groza, în bustieră și colanți mulați, la sală. Mândră de siluetă și abdomen, și-a făcut câteva...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Cât de sigură mai e România într-o Europă a atentatelor. Ce recomandă SUA. Expert: „Mai repede corupi un...
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
10 ani de la moartea lui Joe Cocker. Vocea răgușită l-a făcut unul dintre cei mai distinctivi vocalişti ai...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Leonardo DiCaprio, apariție rară alături de tatăl său și de Al Pacino. La 81 de ani, George DiCaprio arată...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...